CEI CARE GREȘESC ÎN DETRIMENTUL POPOARELOR

Adi Cristi

Vorbeam săptămâna trecută despre ”bravul popor elen”, încercând o suprapunere cu poporul  spațiului mioritic, pentru a înțelege de ce o datorie făcută nu mai trebuie să fie plătită în condițiile asumate de guvernanții pe care fiecare popor și-i asumă, prin alegerile libere gestionate de regimul democrat a fiecărei țări. Cred că nu este timp de revanșe, de speculații din logica lui ”ce-i al meu, doar al meu poate fi”. Guvernul lui Alexis Tsipras a fost primul guvern din istoria modernă a Greciei care a încearcă să țină cont de demnitatea poporului elen, cel care a inventat regimul democrat, democrația participativă (ce a guvernat în antichitate Atena), sau democrația reprezentativă, care domină și astăzi regimurile politice ale țărilor lumii, ce își construiesc valorile în profunzimea drepturilor și libertăților cetățenești.

De fapt acest amănunt devenit esențial în criza Greciei nu este pe înțelesul sau pe placul Bruxelles-ului. În această imensă brambureală, a dominației banului, când totul a ajuns să fie exprimat doar prin profit (pierderea fiind acuza, fără drept de apel, a societății de consum, singura care a ajuns să conteze), nimeni nu mai are grija zilei de mâine în contextul în care demnitatea umană se cere a fi luată în seamă, se cere a fi coloana vertebrală, scheletul de rezistență pe care se mai poate construi o societate viabilă, vie, demnă de a gândi scenariul unui viitor sigur și articulat.

Uniunea Europeană a demonstrat, într-o majoritate greu de înțeles, dar ușor de anticipat, că singura limbă ce se cere a fi vorbită, în corul celor 27 de membre, este limba Euro. Și, în acest grai modern, Grecia păcătuiește. Este datoare vândută creditorilor, cei care au dat împrumuturi substanțiale țării în care s-a impus spiritul olimpic, fair play-ul, altruismul, supremația valorii, progresul și tot ceea ce ține de demnitatea umană, de libertatea de a spune NU sau de a spune DA, în conformitate cu conștiința celui chemat să aleagă.

Astăzi, Grecia nu poate fi salvată numai dacă se reinventează dreptul fiecărui cetățean al fiecărui popor la a-și trăi viața, în libertatea și demnitatea, pe care guvernanții cel puțin a țărilor UE, ar trebui să le considere ca fiind în afara oricărui compromis, a oricăror negocieri. A fi liber în demnitate, înseamnă pentru cetățean a avea șansa de a-și trăi viața de zi cu zi în termenii civilizației acestui început de mileniu, fără a mai face rabat de la aceste valori, fără a mai fi condamnat la nedreptele generații de sacrificiu, ”pentru binele generațiilor viitoare”. ”Nu trăiesc eu viața cea de toate zilele, mă sacrific pentru binele copiilor, copiilor noștri!” Aceasta este deviza comuniștilor prin care cei 45 de ani de minciună și de ciumă roșie au marcat nu numai popoare, cât mai ales mentalități, care continuă să ne domine și după un sfert de secol gândirea celor care încearcă să ne conducă, impunându-ne ca metodă: sacrificiul! Mai mult, acest tip de atitudine, desăvârșită de acel deceniu negru, stăpânit de regimul de tristă amintire ”Traian Băsescu”, a fost imediat asumată și de Angela Merkel, dar și de ceilalți lideri importanți ai Europei de azi, găsind astfel o ieșire de serviciu din criza ce a cuprins Europa, nu din cauze naturale, cât mai ales din lipsă de profesionalism și de competență. Marile erori ale FMI, de exemplu, ca strategie de dezvoltare a țărilor aflate, la un moment dat, în deficit, sunt exemple de ratare a clipei, suficiente pentru a ne convinge că, de multe ori, drumul ales a fost cauza eșecului.

Și în cazul Greciei mai sunt lideri europeni care nu și-au dat seama în ce înfundătură a intrat mai întâi Europa și mai apoi Grecia. Au fost semnale vizibile că aici se va ajunge, chiar dacă, în cazul Spaniei, Portugaliei sau a Irlandei de Nord mecanismele sacrificiului cetățeanului, prin severele măsuri de austeritate, au funcționat, nu în vindecarea acestor economii lăbărțate, cât mai ales în a ține sub control deprecierea, chiar dacă în aceste țări s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat și în România: poporul a fost sacrificat, poporul a fost umilit și batjocorit, gândindu-se astfel salvarea, revenirea la punctul T0.

Grecia nu trebuie rezolvată. Grecia nu trebuie salvată. Grecia trebui mai întâi înțeleasă. Grecia trebuie luată ca obiect de studiu, după care UE să-și construiască un model modern de a privi puterea Euro prin puterea demnității și a libertății cetățeanului. Economia Europei va trebui reconstruită, plecându-se de la o serie de axiome intangibile care să excludă din star sacrificiul poporului.

Nu poți pleca la bătălie fără soldați, așa cum nu poți gândi că vei câștiga războiul fără a ține cont că secretul oricărei victorii îți impune să nu-ți sacrifici pionii. Eroii se nasc din voință proprie și nicidecum din comandă militară. Grecii știu cel mai bine această logică elementară a eroismului asumat și nicidecum a aceluia dictat astăzi de cei care greșesc în detrimentul popoarelor lor, fără ca ei să plătească!