Berlinul pare să-și fi impus majoritatea condițiilor sale în acordul privind datoria greacă, însă în Germania nu lipsesc vocile critice care califică acest succes drept un ‘dezastru’ diplomatic, care ar putea afecta imaginea pe care țara și-a construit-o de-a lungul timpului, comentează AFP. ”Într-un weekend, guvernul german a distrus mai multe decenii de diplomație”, a acuzat luni săptămânalul Der Spiegel pe site-ul său, exprimându-și regretul față de ”catalogul de erori” care a avut ca scop ”umilirea Greciei”. ”Era o linie subțire între a salva și a pedepsi Grecia. În această noapte, această linie a dispărut”, a scris, pe contul său de Twitter, Mathias Müller von Blumencron, jurnalist la Frankfurter Allgemeine Zeitung. Pentru Süddeutsche Zeitung, publicație bavareză de centru-stânga, ”Merkel a reușit să reconstruiască imaginea unei Germanii urâte, avare și fără inimă, imagine care începuse să se estompeze”. ”Fiecare cent al ajutorului pentru Grecia pe care germanii au încercat să-l economisească va trebui să fie cheltuit de două sau trei ori în anii următori pentru a reface această imagine”, notează publicația citată.
Pe de altă parte, doi actori de comedie germani au creat un scurt film intitulat ‘Prețioșii noștri euro germani’, care are deja peste 1 milion de vizualizări pe YouTube, în care ironizează egoismul național. Personajele sunt doi germani care trăiesc într-un lux ostentativ și fac la telefon schimb de opinii despre Grecia, o simplă compilație de fraze culese din presa germană. În urmă cu doi ani, un sondaj BBC releva că Germania este țara cea mai populară din lume, creditată cu o imagine pozitivă de 59% dintre cei intervievați. Însă în opinia lui Joschka Fischer, fost ministru de externe, criza greacă a instigat naționalismul și Angela Merkel nu a știut să convingă germanii să privească mai departe de propriul portmoneu. Angela Merkel, care în noiembrie va împlini 10 ani de când se află la putere și care este susținută de 70% dintre concetățenii săi în sondajele de opinie, ”nu a argumentat și nu a acționat ca un politician, ci ca un contabil”, susține Fischer. Liderii zonei euro au ajuns luni dimineață în unanimitate la un acord cu privire la Grecia referitor la un nou program de asistență financiară de la creditorii internaționali (Comisia Europeană, FMI și Banca Centrală Europeană), al treilea program de acest fel în ultimii cinci ani pentru Atena.