Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni şi poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit peste 3.500 pachete de ţigări de contrabandă, pe care doi bărbaţi încercau să le introducă ilegal pe piaţa din România ascunzându-le sub bancheta pasagerilor dintr-un microbuz, respectiv în locul destinat furtunelor de presiune ale unei remorci tip platformă. ”În data de 12 iulie a.c., în jurul orei 21.40, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni/I.T.P.F. Iaşi, pentru a intra în ţară, conducând un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, cetăţeanul român S.L., în vârstă de 35 de ani. Pentru valorificarea unor informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit, în urma căruia echipa comună de control a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, sub bancheta pasagerilor faţă-dreapta, cantitatea de 14.860 ţigarete (743 pachete) de contrabandă”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași. Conform prevederilor legale, a fost dispusă măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de 6.607 lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 lei. (E.M.)