Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, a calificat drept neconstituţională propunerea avansată de Ponta referitoare la existenţa unui acord cu preşedintele Iohannis pentru desemnarea unui premier tot din coaliţia de guvernare, în eventualitatea demisiei sale. „Propunerea arată că premierul Victor Ponta nu a înţeles nimic din votul de anul trecut, de la alegerile prezidenţiale, iar din punct de vedere juridic şi constituţional demonstrează pe deplin nivelul de cunoştinţe pe care premierul Victor Ponta, jurist de altfel, îl are”, a afirmat Cătălin Predoiu, precizând că o astfel de propunere contravine prevederilor Constituţiei.Întrebat dacă, în eventualitatea demisiei lui Victor Ponta, PNL poate reuni o majoritate parlamentară pentru a numi un nou premier, Cătălin Predoiu a afirmat că, potrivit copreşedinţilor partidului, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, există negocieri politice şi, la momentul potrivit, PNL va fi pregătit de guvernare.”Există discuţii politice conduse de cei doi copreşedinţi şi la momentul potrivit vom fi pregătiţi de guvernare. Noi ne pregătim din ianuarie, de când lucrăm la programul de guvernare care a fost elaborat şi apobat de forurile partidului şi, în acest moment, lucrăm la proiectele sectoriale, pe fiecare domeniu în parte pentru a detalia programul de guvernare”, a precizat Predoiu. Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, într-o emisiune tv, că şi-ar da demisia de la şefia Guvernului dacă următorul premier ar fi tot din coaliţie şi dacă ar exista în prealabil un acord scris în acest sens, semnat cu preşedintele Klaus Iohannis, el menţionând totodată că vrea să-şi ducă mandatul la bun sfârşit.