Crearea unui tribunal special al ONU pentru judecarea celor responsabili de prăbușirea avionului Boeing-777 malaezian în estul Ucrainei ar fi ‘contraproductiv’, a declarat joi președintele rus Vladimir Putin după o convorbire telefonică avută cu premierul olandez Mark Rutte. ‘Vladimir Putin a explicat în detaliu poziția rusă în privința inițiativei premature și contraproductive a mai multor țări, între care Olanda, de a constitui un tribunal internațional pentru urmărirea în justiție a celor responsabili de distrugerea avionului malaezian’, a indicat serviciul de presă al Kremlinului într-un comunicat preluat de RIA Novosti. Susținută de Olanda, țara de unde provin 193 din cele 298 de victime ale accidentului din iulie 2014, Malaezia a distribuit săptămâna trecută statelor membre ale Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluție pentru crearea acestui tribunal special. Textul are la bază capitolul 7 din Carta ONU, care menționează că statele membre riscă sancțiuni internaționale dacă nu cooperează deplin cu o asemenea instanță. În proiect se subliniază că tribunalul propus ‘ar fi un mijloc eficient de garantare a unui proces independent și imparțial’, autorii textului calificând totodată atacul asupra avionului malaezian drept ‘o amenințare la adresa păcii și securității internaționale’. Rusia, prin reprezentanții săi la ONU, a anunțat încă de săptămâna trecută că se va opune creării unui astfel de tribunal special. Avionul Boeing 777, aparținând companiei Malaysia Airlines, care plecase din Amsterdam și se întrepta spre Kuala Lumpur, cu 298 de persoane la bord, s-a prăbușit în estul Ucrainei la 17 iulie 2014, într-o zonă controlată de rebelii proruși. Kievul și Occidentul susțin că aeronava a fost doborâtă de rebeli cu o rachetă sol-aer BUK, adusă de pe teritoriul Federației Ruse. Moscova neagă orice implicare, atribuind Ucrainei întreaga responsabilitate pentru această tragedie.