Berlinul cere explicații Washingtonului după noi acuzații de spionaj

spionBerlinul a anunțat miercuri că a cerut explicații de la SUA, după apariția în presă a unor noi informații potrivit cărora serviciul de informații american a spionat miniștri și pe șeful diplomației germane, Frank-Walter Steinmeier, relatează AFP.

 

‘Am cerut calificări guvernului american’, a indicat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, Martin Schafer. ‘Secretarul de stat (Stephan) Steinlein l-a contactat pe ambasadorul american (John) Emerson, l-a confruntat cu acuzațiile și a insistat ca noi să obținem de la partea americană explicațiile și clarificările necesare privind acest dosar și toate dosarele încă deschise’, a explicat el, în cursul unei conferințe de presă. Potrivit unor documente ale WikiLeaks date publicității de cotidianul Südddeutsche Zeitung și de canalele publice NDR și WDR, NSA a spionat în cursul anilor ministerele Economiei și Afacerilor Externe. De asemenea, un telefon mobil al șefului diplomației germane Frank-Walter Steinmeier ar figura și el pe lista țintelor acestei agenții americane de informații. Subliniind că nu dispune de nici o dovadă a autenticității documentelor furnizate de Wikileaks, Schafer a reafirmat poziția guvernului german. ‘În orice caz, am prefera ca nimic de acest gen să nu se întâmple, dar nu este mai puțin valabil că avem un interes capital, în politică externă (…) să cooperăm într-o manieră (…) constructivă cu SUA’, numai în materie de luptă împotriva terorismului. Documentele WikiLeaks au dezvăluit în mai multe rânduri faptul că membri ai guvernului german sau ai unor companii au fost ascultați, dar și informații privind spionajul Serviciului de informații german (BND) în beneficiul NSA. În toamna anului 2013, informații privind punerea sub ascultare a unui telefon mobil al cancelarului german Angela Merkel au provocat tensiuni între Berlin și Washington. Dar până în prezent, justiția germană a apreciat că nu deține suficiente probe pentru deschiderea unui anchete formale.