Liderii partidelor proeuropene de la Chișinău au semnat joi acordul de constituire a noii coaliții de guvernare în Republica Moldova – Alianța pentru Integrare Europeană-3. Acordul, parafat marți seara, a fost semnat în fața jurnaliștilor, la Palatul Republicii, de Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), Marian Lupu, președintele Partidului Democrat (PD), și de Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal (PL). ”Acest moment a fost așteptat de întreaga societate, pentru a face față tuturor problemelor cu care se confruntă Republica Moldova”, a declarat Vlad Filat înainte de semnarea documentului. Este a treia alianță de guvernare creată de cele trei partide proeuropene, care au avut numeroase neînțelegeri de când au venit prima dată la putere, în iulie 2009, după cum notează Europa Liberă. PLDM, PD și PL — care dețin 52 de mandate din totalul de 101 ale parlamentului, cu unul mai mult față de numărul minim necesar pentru învestirea guvernului — au convenit asupra creării unei majorități parlamentare în urma demisiei prezentate la 16 iunie de guvernul condus de Chiril Gaburici, guvern susținut de o alianță minoritară a liberal-democraților și democraților. Potrivit Unimedia, cei trei lideri au semnat și un acord prin care se angajează să sesizeze Curtea Constituțională în vederea desfășurării unui referendum privind modificarea procedurii de alegere a șefului statului. Președinții PLDM, PD și PL vor continua pe parcursul zilei de joi negocierile pentru desemnarea unei candidaturi la funcția de prim-ministru, numele cel mai vehiculat fiind cel al ministrului educației Maia Sandu.