Guvernul a alocat județului Iași cea mai mare sumă pentru finanțarea proiectelor din cadrul PNDL

pndlPe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a fost publicată lista obiectivelor de investiții finanțate în anul 2015 prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Astfel, un număr de 86 de obiective din județul Iași vor beneficia, în cursul acestui an, de finanțări totale în valoare de 42.552.513,25 lei, cea mai mare sumă alocată la nivelul unui județ. Detalii cu privire la alocarea de fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală pot fi găsite pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice: http://www.mdrap.ro/lucrari-publice/pndl/-8564. Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară şi socio-educativă. (E.M.)