Codul Fiscal este inaplicabil din cauza impactului pe care l-ar avea reducerile de taxe şi impozite asupra Produsului Intern Brut, a declarat, vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, apreciind decizia preşedintelui Klaus Iohannis de retrimitere a acestuia în Parlament.”Există câmp de negociere, de aceea cred că trimiterea în Parlament, spre reexaminare a Codului Fiscal, este un lucru înţelept. Este dreptul preşedintelui să facă acest lucru. Important e că instituţiile statului reacţionează, chiar dacă el a fost aprobat cu 100%. Este o măsură înţeleaptă decizia premierului de a organiza o sesiune extraordinară, pentru că Parlamentul hotărăşte, nu BNR sau Consiliul Fiscal”, a spus Isărescu, în cadrul unui eveniment organizat la sediul BNR.Mugur Isărescu susţine că impactul asupra PIB ar fi de 2,3% (peste 17 miliarde de lei) dacă noul Cod Fiscal ar fi aprobat în forma actuală, fără a lua în considerare majorarea salarială din sectorul public, care ar mai adăuga 1,3% la deficit.”Codul Fiscal nu are niciun fel de problemă, dar pachetul de reduceri de taxe şi impozite este, din punct de vedere economic şi financiar, inaplicabil, pentru că nu poţi să pui în aplicare şase măsuri de acest fel. Nu e doar discuţia că se vrea sau nu se vrea reducerea de TVA de la 24 la 19%, asta ar însemna un deficit de 8,9 miliarde lei. Acestui cod fiscal îi lipseşte măsura. Aşa se conduce o economie de piaţă, trebuie măsură”, a adăugat Isărescu. Potrivit lui Isărescu, România nu are capacitatea necesară de a face faţă unei creşteri economice de 6-8%.”Impactul este major. Nu putem aplica asemenea măsuri, asemenea dimensiuni, fără să negociem cu partenerii noştri. Avem creştere de 4%, unde vrem să mergem la 6-8%? Ne ţin motoarele pentru 8%? Noi avem creştere de 4%, suntem la viteză de croazieră, ar trebui să stăm pe pilot automat, dar noi tragem de manşă brutal cu 2,3% din PIB, pentru că 2,3 ni se pare că e puţin, iar economiştii nu spun nimic. Când ai creştere economică nu îţi trebuie deficite mai mari. Trebuie să ţii resursele să le cheltuieşti când economia scade. Când ai creştere economică nu îţi trebuie deficite mai mari. Trebuie să ţii resursele să le cheltuieşti când economia scade”, a completat Isărescu.El a criticat decizia autorităţilor de a nu se consulta cu membrii Consiliului Fiscal, care au anunţat că noul Cod Fiscal este inaplicabil.”După ce şi Grecia a introdus un Consiliu Fiscal, aproape ţările din Europa au un astfel de consiliu, care e un câine de pază al programului fiscal. Pentru mine este alarmant faptul că s-a discutat câteva luni de zile despre acest Cod Fiscal şi nu a intrat nimeni pe site-ul consiliului să vadă ce zice, chiar dacă dă un aviz doar consultativ. Să discuţi despre problema impactului reducerilor de taxe fără să faci legăturile la materialul Consiliului Fiscal e un semnal de alarmă, pentru noi ca economişti, dar şi pentru alţii”, a explicat Isărescu.El susţine că Guvernul nu trebuie să repete pentru a doua oară greşeala de a pune presiune pe Bugetul de Stat, aşa cum s-a întâmplat în 2005 şi 2008.”Politica fiscal bugetară trebuie să fie anticiclică, pentru că în chestiunea asta se ia carnetul. În esenţă, economia are cicluri naturale. Introducerea cotei unice în 2005 a fost o măsură prociclică, mai ales că s-a optat pentru 16% şi nu pe 19%, ceea ce a dus la crearea unui deficit structural, care a fost acoperit din intrările de capital. O altă politică prociclică a fost cea din 2008, când s-au majorat salariile şi pensiile. Nu trebuie să recidivăm şi a treia oară în 2016″, a spus el.O deviere de 0,1-0,2% din deficitul bugetar prognozat ar avea efecte severe peste mai mulţi ani, susţine Isărescu.”Ne-a intrat în cap că nu putem creşte economic fără deficit. Pe termen lung avem alte probleme în buget, pentru că ne-au scăzut investiţiile. De aceea avem un surplus sau un deficit mic, că avem în continuare deficite mari, mari de tot pe toate bugetele de cheltuieli sociale şi acolo nu am rezolvat problemele şi acolo trebuie să ne concentrăm, din considerente de ciclu politic, electoral. O deviere de 0,1-0,2% a deficitului bugetar ar fi ca la avioane, în loc să te duci la Bruxelles, ajungi la Stockholm, iar pe distanţe mai lungi ajungi la Polul Nord”, a mai spus guvernatorul BNR.Guvernatorul susţine că mulţi dintre analiştii economici nu înţeleg cum funcţionează economia românească şi nici ce ar însemna aplicarea Codului Fiscal în forma actuală.”Câte am auzit şi citit în ultimele zece zile de la formatori de opinie pe baza Codului Fiscal mă pune pe gânduri. Sunt şase lucruri care, dacă erau clarificate, nu mai duceau la aceste discuţii. O discuţie în care criteriile economice sunt amestecate cu cele politice, sociologice, nu duce la nimic. Cele şase puncte care ar trebui clarificate sunt cum este condusă o economie de piaţă, politica fiscal-bugetară, viteza creşterii economice şi convergenţa, creşterea economică şi nevoia de deficit, relaţia cu creditorii şi finanţarea deficitului, respectiv analiza fiscal-bugetară din România şi rolul Consiliului Fiscal”, a subliniat Isărescu.Deşi şi-a plătit la timp datoriile externe, din cauza atitudinii „arţăgoase” în relaţia cu creditorii, România nu a primit niciun rating A din partea agenţiilor de evaluare financiară.”Am ajuns la un paradox: vrem deficite mai mari dar ne răţoim la creditori, care ne dau bani pentru a finanţa deficitul. Este esenţial costul finanţărilor, poate să-ţi mănânce uşor nu 0,1-0,2, ci 2-3 procente din PIB dacă nu eşti în relaţii bune cu creditorii. Dar de ce n-am fi noi într-o relaţie bună cu creditorii? Ne-am plătit datoriile. Avem impresia că ne exploatează? Datorită acestor poziţii arţăgoase România nu are un rating A, are BBB”, a conchis Isărescu.