Suporterii lui Partizan: ”FCSB nu are nimic în comun cu Steaua București”

suporterii lui partizan“Groparii”, nucleul dur al galeriei lui Partizan, au ţinut morţiş să transmită un mesaj fanilor Stelei înaintea dublei dintre campioana României şi cea a Serbiei, din turul III preliminar al Champions League. “Groparii țin să transmită un mesaj transparent. Nu suportăm Steaua României și Steaua Roșie. Cauza o reprezintă în mare parte mass-media, care nu se oprește să vorbească despre Steaua României ca și cum ar fi Steaua, echipa de tradiție. Groparii știu o mulțime de lucruri despre asta. Steaua pe care o întâlnim nu are nimic în comun cu Steaua, a cărei siglă ne este înfrățită. Noi suntem cluburile Armatei și sunt vecini, iar ȚSKA Sofia este, de asemenea, o echipă înfrățită cu noi. Așadar, FCSB nu este Steaua, și fanii lor știu că nouă nu ne place acest club. Trebuie să menționăm că știm prietenia dintre fanii lui Dinamo și Ultra Boys (suporterii Stelei Roșii, n.red.). Așadar, dacă ai vreun plan să mergi la Belgrad pentru retur, nu spune nimănui că ești fan al campioanei României pentru a fi în siguranță. M-am gândit că e bine să spun tot. Nimeni nu spune că cineva se va uita la tine ca la un dușman, însă e bine să faci ce am zis pentru ca toată lumea să fie în siguranță”, au scris suporterii lui Partizan pe Facebook.