VIOLATORII ROMÂNIEI

Adi Cristi

O nouă amprentă încearcă să ne definească cu predilecție și obstinație, valorizând puternic afirmația ” Suntem un popor de violatori”. Cam forțată această construcție, dar mai ales cam neinspirată cu ceea ce sperăm noi de la poporul român.

Județul Vaslui, considerat a fi unul din polii sărăciei spațiului mioritic, ne oferă două tipuri de reacții civice. Unul împotriva noilor tehnologii de obținere a gazelor de șist, prin fracturare hidraulică (să ne amintim de revolta țăranilor din comuna Pungești –Vaslui contra americanilor de la Chevron), altul pentru ”apărarea onoarei” nu a victimei, ci a celor șapte violatori, din comuna Văleni-Vaslui.

Deja la Văleni, atitudinea surprinzătoare a procurorilor și, mai apoi a judecătorilor (de a lăsa în libertate pe cei șapte participanți în grup la viol), a aprins fitilul revoltei firești pe care o poate susține o minte de om sănătos, de om care nu a ezitat să-și manifeste revolta față de neîntemeiata interpretare a ”pericolului social”. Cert este că aceste ”clemențe ale instanței de judecată”, de a menține în libertate pe cei șapte, în jurul cărora a început să se creeze simpatii ale localnicilor, dar și puternice antipatii ale restului țării, oripilată de reacțiile din ce în ce mai violente ale suporterilor celor șapte violatori, asupra cărora au început să se țese tot felul de circumstanțe atenuante, precum că: ”Fata a vrut cu toți șapte”, ”Dacă nu dorea nu s-ar fi urcat de bună voie în mașină”, ”Trebuia să meargă cu fetele, cu autobuzul, nu să se înghesuie cu băieții în mașină”, ”Ce a căuta a găsit”, ”Nu au făcut nimic! Au pupat o fată!” Merg eu la pușcărie pentru ei!” De la acest gen de exclamații stupefiante s-a ajuns la reacțiile violente ale ”suporterilor violatorilor din Văleni”, care pur și simplu îi atacă frontal pe ziariștii ”cantonați” de câteva săptămâni în Văleni, pentru a transmite de la fața locului drumul zilnic al violatorilor la Postul de Poliție comunal, după cum îi obligă măsura de control judiciar. Aceste transmisiuni, precum și comentariile pro  și contra violatori, aruncă în aer imaginea comunei, pe care o fac ţăndări, în viziune a țăranilor afectați, țărani care nu au ezitat să treacă și la amenințări: ”Dacă mai stați și mai vorbiți prostii despre comuna noastră, să vedeți voi acuși viol! Aveți grijă!” Acest tip de mesaj primitiv nu a avut decât un efect invers, decât cel scontat, întărâtând nu numai pe jurnaliști, cât mai ales opinia publică, care a luat foc. Un puternic curent pro-victimă, a reușit să pună lucrurile la punct, să repună în drepturi normale revolta față de cei șapte violatori și de compasiune față de victimă.

Ca niciodată sare în apărarea adevărului și, mai ales, a dreptății și Avocatul Poporului, așa cum, încetul și greu de descifratul CSM trimite Inspecția Judiciară la Vaslui, pentru a analiza oportunitatea deciziilor magistraților de a-i menține în stare de libertate pe cei șapte violatori. Se pare că, CSM s-a văzut descoperit la lipsa de reacție, simțind, în același timp, că după această atitudine normală, conformă cu statutul și mai ales cu rolul pe care trebuie să și-l asume, în asigurarea unei justiții de calitate, este timpul ca și celelalte zeci de suspiciuni invocate de presă și de societatea civilă (față de sentințele Curții de Apel București sau ale Înaltei Curți de Casație și Justiție), să fie trecute prin filtrul profesionist al Consiliului Suprem al Magistraturii, singurul forum care poate să decidă în cazul bănuielii lipsei de profesionalism a unor magistrați, fără ca intervenția să fie considerată ”amestec în treburile justiției”.  Poate de aceea rolul CSM, prin intervenții imediate, necesare limitării efectelor ale unor abateri grave ale unor magistrați, să fie decisiv în salvarea prestanței și, mai ales, a încrederii în puterea judecătorească, una din cele trei puteri fundamentale ale statului de drept. Avem nevoie de un CSM puternic, de reprezentați de frunte ai demnității, moralei și eticii profesionale ale celor care sunt chemați, sunt plătiți, să împartă dreptate, în conformitate cu litera legii, dar mai ales cu spiritul acesteia. Orice altă ingerinţă, orice altă influență, orice altă intervenție sunt interzise, sunt de neconceput, atâta timp cât ele însele constituie puncte forte ale infracțiunii, ale ingerințelor interzise, care strică independența uneia dintre cele trei puteri ale statului de drept, așa cum și ingerința justiției în mecanismele de funcționare ale celorlalte două puteri, legislativă și executivă, produce aceleași efecte distrugătoare de independență a puterilor unui stat de drept, stat ce poate asigura funcționarea în bune condiții a regimului democrat, singurul regim politic care reușește să respecte morala și demnitatea umană, ca valori de nenegociat, considerând omul ca fiind valoarea supremă a interesului comunității, prin conducătorii aleși ai acesteia.

Poate de aceea nu cred că voi forța realitatea de la Văleni, dacă voi considera libertatea umană o fată tentantă pentru hormonii celor care sunt motivați, în tot ceea ce fac, doar de convingerea lor intimă, esența motivației  inamovibilității judecătorului.

ADI CRISTI