Ministerele Sănătăţii şi Educaţiei pregătesc un ordin comun care va stabili că şcolile şi grădiniţele nu vor mai solicita analize bacteriologice pentru intrarea copiilor în colectivitate, ci doar adeverinţă de la medicul de familie, a declarat miercuri secretarul de stat Dorel Săndesc.”Pregătim un ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei pentru a prezenta explicit condiţiile medicale necesare înscrierii copiilor în unităţile de învăţământ, la începutul anului şcolar. Începând din anul şcolar 2015-2016, elevii vor prezenta o adeverinţă de la medicul de familie prin care se atestă faptul că respectivul copil sau elev este clinic sănătos şi nu suferă de o boală contagioasă”, a spus Dorel Săndesc.Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii a precizat că, de fapt, nici actualele reglementări nu obligau la efectuarea exudatului faringian sau al coproculturii, însă, într-un vechi obicei, care datează de mulţi ani în urmă, multe unităţi de învăţământ mai solicită, obligatoriu, prezentarea acestor analize bacteriologice.În cazul în care medicul de familie consideră necesară realizarea acestor analize, întrucât suspectează o anumită boală, cu certitudine acesta va trimite copilul să facă analizele bacteorologice, după care va putea elibera avizul medical pentru intrarea în colectivitate, a adăugat Săndesc.