Victor Ion Popa, 120 de ani de la naștere

Victor Ion Popa (n. 29 iulie 1895, Bârlad – d. 30 martie 1946, București) a fost un om de teatru și literat polivalent care a adus, prin opera sa dramatică, regizorală și pedagogică, o contribuție însemnată la evoluția teatrului românesc dintre cele două războaie mondiale. A fost un scriitor de mare talent, autorul unor piese apreciate de marele public precum și de critica literară:Sfârlează cu fofează;Meșterul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu (biografia lui Aurel Vlaicu, unul din pionierii aviației);Velerim și Veler Doamne (ecranizat de Sergiu Nicolaescu sub titlul Osânda cu Amza Pellea în rolul principal).A urmat școala primară la Călmățui, unde tatăl său era învățător. La Iași urmează cursurile primelor cinci clase de liceu la Liceul internat „Costache Negruzzi”, iar ultimele două clase liceale la Liceul „Național”, pe care-l absolvă în 1914. Debutează în literatură ca elev. După terminarea liceului s-a înscris la Conservatorul ieșean și, pentru un timp, la Facultatea de Drept; devine pedagog la Liceul Internat pentru a-și asigura situația materială.

• 1916 – 1917 – Urmează Școala de ofițeri de rezervă și ia parte la luptele de la Oituz cu Regimentul 12 Infanterie din Bârlad.
• 1917 – 1919 – Participă la ședințele cenaclului literar Academia Bârlădeană.
• 1918 – Actor al Teatrului Național din Iași.
• 1919 – S-a stabilit la Bârlad (1919), revine apoi la Iași unde se căsătorește cu Getta Kernbach.
• 1923 – Ajutor de pictor la Teatrul Național din București.
• 1925 – 1926 – Pictor scenograf, secretar literar.
• 1923 – 1924 – Secretar al Societății Autorilor Dramatici.
• 1923 – 1924 – Activează în cadrul Grupării teatrale „Atelier” și predă cursul de „Istoria Costumului și Decorului”.
• 1924 – Director de scenă la Teatrul Popular București. Montează piese la Teatrele Naționale din Craiova și Cernăuți.
• 1927 – 1929 – Director general al Teatrului Național din Cernăuți, perioadă în care a montat 41 de premiere și reluări. Aici a creat primul teatru românesc de păpuși și marionete și a deschis un ciclu de audiții muzicale însoțite de conferințe.
• 1929 – 1933 – Regizor la Teatrul „Regina Maria”.
• 1933 – 1938 – Se dedică în exclusivitate scrisului.
• 1934 – Inspector delegat cu organizarea teatrului sătesc.
• 1937 – Participă la Paris cu machete de decoruri de teatru, ceea ce i-a adus conferirea Legiunii de onoare din partea guvernului francez.
• 1938 – Director al Teatrului Muncitoresc „Muncă și Voie Bună”, devenit „Luptă și lumină”, apoi „Muncă și lumină”.
• 1939 – Trece la Teatrul din Sărindar.
• 1943 – Director al Oficiului Național Cinematografic (O. N. C.).
• 1944 – Demisionează din postul de director al Teatrului „Muncă și Voie Bună” și se angajează regizor la Sala „Comedia” a Teatrului Național bucureștean.
• 1943 – 1944 – Profesor suplinitor la catedra de „Dicțiune, dramă și comedie” a Conservatorului din București.

Opera

Piesele sale alternează între tabloul idilic care face să dispară contradicțiile realității și drama sumbră, cu referire de critică socială, cu final ce alunecă spre tragic. Pentru tematică se refugiază în lumea burgheză, sătească, viața pitorească, sau în liniștea târgului patriarhal. Victor Ion Popa a considerat că piesele sale au nevoie de cultivarea tradiției patriarhale, respectiv de combatarea arivismului și a prostiei.

Creația dramaturgică

Din variata sa creație dramaturgică se desprind câteva lucrări care relevă preocuparea pentru dramă și pentru comedia sentimentală:

• Ciuta, București, 1924;
• Păpușa cu piciorul rupt, București, 1926;
• Pufușor și Mustăcioară, București, 1926;
• Floare de oțel, București, 1930;
• Mușcata din fereastră, București, 1930;
• Shakespeare în infern, București, 1932;
• Velerim și Veler Doamne, București, 1933;
• Vicleimul, cu un desen de Lena Constante, București, 1934;
• Acord familiar, București, 1935;
• Cuiul lui Pepelea, București, 1935;
• A fost odată un război, București, 1936;
• Încercarea, București, 1936;
• Povestiri cu prunci și cu moșnegi, București, 1936;
• Sfîrlează cu fofează, București 1936;
• Plata birului. Deșteaptă pământului. Cățelul sau așa ceva…, cu desenele Lenei Constante și ale autorului, București, 1937;
• Ghicește-mi în cafea, București, 1938;
• Mironosițele, București, 1938;
• Take, Ianke și Cadâr, București, 1938;
• Maistorașul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu, I-III, București, 1939;
• Bătaia, București, 1942;
• Cantonament buclucaș, București, 1942;

Ediții postume

• Cântecele mele… Postume, Editura Boema, București, 1946;
• Teatru, ediție îngrijită de Ștefan Cristea, prefață de Sanda Radian, București, 1958;
• Velerim și Veler Doamne. Floare de oțel, București, 1958;
• Scrieri despre teatru, ediție îngrijită de Vicu Mândra și Sorin Popa, prefață de Radu Beligan, București, 1969;
• Ghicește-mi în cafea, ediție îngrijită de Cornel Simionescu, prefață de N.I. Popa, București, 1972;
• Un om îndurerat, ediție îngrijită și prefață de Sorin Popa, București, 1973;
• Mic îndreptar de teatru, ediție îngrijită și postfață de Virgil Petrovici, București, 1977;
• Mușcata din fereastră, ediție îngrijită și prefață de Valeriu Râpeanu, București, 1984;
• Velerim și Veler Doamne. Floare de oțel, ediție îngrijită de Ion Neață, Timișoara, 1985.

Traduceri

• G.B. Shaw, Profesiunea d-nei Warren, București, 1926;
• P.I. Jouve, Spitalul, București;
• Rudyard Kipling, Marinarii fără teamă, București
• Lev Tolstoi, Viața mea. Povestirea unei țărănci din Rusia, București;
• Oscar Wilde, Crima lordului Arthur Saville, București.