Breaking News

Pleci în călătorie? Ai grijă de sănătatea picioarelor!

13picioareȚi-ai planificat un zbor cu avionul? Preferi călătoriile cu trenul ori cu autocarul? Sau ai pornit la drum cu mașina personală? Indiferent de mijlocul de transport pe care îl alegi, trebuie să ai grijă la următorul aspect: călătoriile reprezintă un factor de risc pentru sănătatea picioarelor. Pe lângă disconfort și umflarea picioarelor, călătoriile îndelungi și mai ales cele cu avionul predispun la apariția unei tromboze venoase. Această afecțiune presupune blocarea circulației venoase de către un cheag de sânge (tromb). Cine se află în pericol? Persoanele cu varice, pacienții predispuși la formarea cheagurilor de sânge, cei cu vârsta peste 50 de ani, precum și persoanele care prezintă unul sau mai mulți dintre următorii factori de risc: obezitate, boli cardiovasculare, intervenții chirurgicale recente, administrare de anticoncepționale, fumat, sarcină sau naștere recentă. Pentru a vă proteja picioarele și a limita riscurile, există soluții simple și eficiente pe care trebuie să le aplicați înainte și în timpul călătoriei.
1.Evitați statul cu picioarele încrucișate
Pentru a împiedica tromboza venoasă profundă (formarea cheagurilor de sânge), nu stați picior peste picior, ci încercați pe cât posibil să mențineți picioarele întinse.

2.Atenție la adormire
Evitați să dormiți mai mult de două ore în timpul călătoriei. Ridicați puțin picioarele în timpul somnului.

3.Nu rămâneți imobili
Încercați să nu stați prea mult timp nemișcați. În avion sau în tren, nu ezitați să vă ridicați pentru a vă întinde picioarele și chiar să faceți câțiva pași. În cazul călătoriei cu autocarul sau automobilul, sunt necesare opriri o dată la 2-3 ore, iar în acest interval mergeți pe jos cel puțin 5 minute.

4.Mișcați-vă pe scaun
Din când în când, faceți câteva exerciții de flexie-extensie a picioarelor, aproximativ 15 mișcări la fiecare oră.

5.Purtați îmbrăcăminte și încălțăminte confortabilă
Este foarte important ca îmbrăcămintea și încălțămintea să nu strângă picioarele pentru a preveni tromboza venoasă.

6.Hidratați-vă corespunzător
Beți foarte multă apă înainte, în timpul și după călătorie. Hidratarea corectă contribuie la fluidizarea circulației sangvine.

7.Fără alcool și fără tutun
Consumul de alcool și/sau fumatul favorizează deshidratarea și tulburările de circulație sangvină.

8.Evitați sedativele și somniferele
Pentru a nu dormi ore în șir și pentru a vă putea mișca, nu luați somnifere și nici sedative în timp ce călătoriei.

9.Consultați un medic
Înaintea plecării, mai ales dacă este vorba despre o călătorie îndelungată cu avionul, este indicat să consultați un medic. Acesta este în măsură a vă recomanda un tratament anticoagulant pentru a preveni apariția tromboflebitei. Tratamentul local cu heparină sodică lipozomală reprezintă o metodă modernă și eficientă pentru prevenirea complicațiilor în cazul persoanelor cu varice sau tromboflebită.

10.Reduceți senzația de picioare grele
În timpul călătoriilor este foarte frecvent disconfortul picioarelor. Heparina sodică lipozomală sub formă de spray este recomandată și pentru reducerea senzației de picioare grele, edemelor și durerilor de la nivelul gambelor.
Tratament local modern și eficient
Studiile arată că administrarea locală de heparină sodică lipozomală poate reduce în mod semnificativ simptomele bolii venoase cronice și poate preveni apariția cheagurilor de sânge (trombi). Heparina este o substanță cu proprietăți anticoagulante. Înglobată în niște molecule numite lipozomi, heparina pătrunde mai bine în straturile profunde ale pielii și are un efect anticoagulant mai îndelungat datorită eliberării gradate a heparinei din lipozomi. În plus, este ușor de aplicat, prin pulverizare, fără să necesite masaj.