PSD sector 5 o acuză pe Alina Gorghiu că îi plagiază strategia de comunicare

 

psdOrganizația PSD sector 5 o acuză pe copreședintele PNL Alina Gorghiu că plagiază strategia de comunicare a social-democraților și folosește sloganurile de campanie ale candidatului PSD la Primăria sectorului 5. „Constatăm cu surprindere că marți, 4 august, în jurul orelor 18,00, doamna Gorghiu și-a adus aminte că a fost trimisă în Parlamentul României de cetățenii sectorului 5 și, lipsită fiind de originalitate, așa cum o cunoaștem, s-a gândit să plagieze strategia de comunicare a organizației PSD sector 5, organizație înființată în urmă cu aproximativ 6 luni de zile. Astfel, pe pagina oficială de Facebook a domniei sale, doamna Gorghiu folosește fără niciun fel de jenă sloganurile de campanie ale candidatului PSD la Primăria sectorului 5. Se pare că „bunul simț”, sintagma folosită de foarte multe ori de PNL, este doar o simplă lozincă de care doamna Gorghiu uzează ocazional pentru a-și induce în eroare electoratul”, se arată într-un comunicat remis miercuri AGERPRES de PSD sector 5. Pentru exemplificare, PSD sector 5 a atașat imaginea unui panou în care apare președintele organizației Cristian Rizea și sloganurile „Un nou început”, „Vino alături de noi ca să facem o reală schimbare în sectorul 5”.

Marți, Alina Gorghiu a scris pe pagina sa de Facebook: „Am fost aleasă deputat într-un colegiu din sectorul 5 și cunosc foarte bine problemele de acolo. Este un sector care are mare nevoie de un nou început, de un stil diferit de a face administrație: fără pomeni electorale dar cu viziune și cu bună credință„.