Locuitorii Uniunii Europene (UE), în frunte cu cei din Marea Britanie, risipesc 22 de milioane de tone de hrană pe an, arată un studiu realizat la cererea UE și publicat în Environmental Research Letters. Specialiștii adaugă că ar putea fi evitată 80% din această cantitate, relatează pourquoidocteur.fr. Studiul a fost alcătuit pe baza datelor furnizate de șase cercetări naționale despre risipa alimentară — Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Finlanda, Germania și România. Realizatorii studiului au recunoscut dificultatea de a măsura risipa din cauza absenței unor date fiabile, astfel încât au încercat să o cuantifice prin consumul de resurse care a servit la producerea ei (apă și azot). În acest scop, cercetătorii au măsurat amprenta de azot și de apă a populațiilor, doi indicatori de producere a hranei, furnizați de FAO (Food and Agriculture Organization). Prin asocierea datelor, au reușit să afle că fiecare locuitor al Marii Britanii risipește echivalentul unei cutii de conserve pe zi. Românii, care sunt cel mai puțin risipitori dintre locuitorii statelor studiate, risipesc un măr pe zi de persoană. Fără nicio surpriză, alimentele care se risipesc cel mai mult sunt fructele, legumele, cerealele și carnea. Potrivit autorilor, s-ar putea evita 80% din mâncarea risipită. Extrapolând datele la celelalte state ale UE, cercetătorii au ajuns la concluzia că europenii risipesc anual 22 de milioane de tone de hrană, ceea ce corespunde unei pierderi de apă (necesară pentru producerea acestor alimente) de 57 de kilometri cubi pe an, încheie pourquoidocteur.fr.