Breaking News

Un armistiţiu de 48 de ore a intrat în vigoare în trei localităţi din Siria

SiriaGrupări rebele şi forţe proguvernamentale au convenit asupra unui armistiţiu de 48 de ore în trei localităţi din Siria, potrivit unor activişti, iar armistiţiul a intrat în vigoare miercuri dimineaţa, relatează BBC News online.Armistiţiul a intrat în vigoare la ora locală 6.00 (6.00, ora României) în oraşul Zabadani, situat aproape de frontiera cu Libanul şi aflat sub controlul rebelilor, şi în satele al-Fuaa şi Kafraya, situate în provincia Idleb şi aflate sub controlul armatei siriene, potrivit postului de televiziune al-Manar aparţinând mişcării Hezbollah.Acordul a fost convenit între rebeli aliaţi filialei Al-Qaida în Siria – Frontul al-Nusra – şi gruparea libaneză Hezbollah, aliată a preşedintelui sirian Bashar al-Assad.„Un armistiţiu a început astăzi (miercuri) dimineaţa la ora (locală) 6.00, pentru două zile, în vederea încetării operaţiunilor în Zabadani”, a anunţat al-Manar miercuri dimineaţa.”Acesta include satele al-Fuaa şi Kafraya din (provincia) Idleb”, a precizat postul.Armistiţii locale au mai fost încheiate în trecut, pentru a permite aprovizionarea unor zone asediate cu hrană şi ajutoare medicale.Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un ONG cu sediul în Marea Britanie, a anunţat că se poartă de asemenea negocieri atât în vederea unei eventuale retrageri a luptătorilor rebeli de la Zabadani, cât şi a încetării asedierii satelor al-Fuaa şi Kafraya şi furnizării unor ajutoare.Gruparea insurgentă Ahrar al-Sham, aliată a Frontului al-Nusra, ar conduce negocierile de partea rebelilor.Anterior, surse au anunţat că forţe rebele au avansat către nord-vestul regiunii, care este bastionul comunităţii alawite, din care face parte preşedintele Bashar al-Assad.O sursă guvernamentală a declarat că trupe guvernamentale s-au repliat, în defensivă, în poziţii din câmpia Sahl al-Ghab.Preşedintele al-Assad a recunoscut luna trecută că armata siriană se confruntă cu o penurie de oameni şi că s-a retras din anumite regiuni ale ţării.Revolta faţă de al-Assad a început în 2011 şi s-a transformat într-un conflict sângeros soldat cu peste 230.000 de morţi.Aproximativ 11,5 milioane de oameni – peste jumătate din populaţia ţării – şi-au părăsit locuinţele, refugiindu-se din calea războiului.