24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
În timp ce pe malul drept al Prutului continuă hârjoneala politică între cele două Palate, în țara ”vecină și prietenă”, Ucraina, se poartă un adevărat război, se poate spune, o prelungire a celui de-a doilea război mondial, un fel de ”bis”, de rest, pe care rușii, plecați din postura lor de sovietici, l-au descoperit O poliță pe care istoria o ține minte cu vârf și îndesat, oferind Kremlinului șansa de a demonstra că încă merită să fie ținută în joc Mama Rusia, imperiul construit din aproape în aproape de Țarul Petru I, dar și de Lenin, Stalin și Hrușciov cu prețul marilor crime ale umanității.
Se spune că, Ucraina este o țară ”artificială”, lipită cu plastilina intereselor conjuncturale, sudată mai mult de nevoia de a fi o țară interpusă între interesele vestului și cele ale estului. O țară tampon care să aibă posibilitatea de a amortiza un posibil atac al Kremlinului asupra occidentalilor. Ucrainenii au avut poate cel mai frământat aluat de țară, interferând când cu austriecii, când cu polonezii și mai tot timpul cu cei pe care istoria i-a ținut minte a fi imperiul rus, în toate formele sale de exprimare, de la Rusia țaristă la Rusia sovietică, ajungând chiar să fie, în 1922, una din țările fondatoare ale URSS, parte din acest ultim imperiu rus, sub denumirea RSS Ucraineană.
Am încercat acest recurs la memorie pentru a găsi explicații ale acestei atitudini violente a Kremlinului față de Kiev. Dacă ar fi să mai zăbovim câteva fraze pe acest teritoriu, să amintim că în secolul al IX-lea, mare parte din Ucraina de astăzi era populată de ruși, care formaseră statul numit astăzi Rusia Kieveană. În secolele al X-lea și al XI-lea, acest stat a devenit cel mai mare și mai puternic din Europa. În secolele care au urmat, acesta a pus bazele identității naționale a ucrainenilor, precum și ale identităților altor popoare slave răsăritene. Kiev, capitala Ucrainei moderne, a devenit cel mai important oraș al Rusiei. Conform Cronicii lui Nestor, elita rusă era constituită, inițial, din varegii din Scanidnavia. Varegii au fost, ulterior, asimilați de populația slavă locală și au devenit parte din prima dinastie rusă, dinastia Rurik. Rusia Kieveană era compusă din câteva cnezate (principate) guvernate de cnejii înrudiți din dinastia Rurik. Cnezatul Kievului, cel mai prestigios și influent din toate principatele, a devenit subiectul rivalităților între rurikizi, fiind premiul cel mai de preț în lupta lor pentru putere.
Am coborât în istorie pentru a încerca să găsim acele explicații care să justifice agresivitatea de astăzi a Kremlinului față de statul independent Ucraina, vecinul său de la vest. Rușii nu au cum să-și piardă caimacul națiunii lor, părăsind cu mâinile goale Kievul. Războiul de care nu este străin Putin încearcă să fie o replică dură la ambițiile occidentului de a lua partea celui agresat. Lipsa însemnelor de pe epoleții agresorilor este alegerea Kremlinului de a nu declanșa pe față al treilea război mondial, care ar putea să ne pună în fața Apocalipsei.
Astăzi, în Ucraina se moare, cum se mai moare în război. De regulă, mor oameni nevinovați, oameni care merg pe stradă să-și găsească de-ale gurii, să reușească să se descurce încă o zi sau încă o jumătate de zi sau încă o oră, până când separatiștii ruși îi vor prinde în cătarea armei sau a focurilor răzlețe, trase aiurea. La rândul lor, ucrainenii nu se dezmint, având în codul lor genetic cruzimea cazacilor, împingând în linia întâi neamurile pe care Stalin nu a ezitat să le amestece în RSS Ucraina. Astfel, în această situație se găsesc și românii ”capturați” de degetul bont al lui Stalin, astfel încât Bucovina a ajuns să fie parte a URSS, din trupul României.
Românii, astfel prizonieri de istorie în Ucraina, au fost trimiși în linia întâi a războiului ce se poartă în estul țării. În această cheie trebuie citită și cronica disperată de război pe care mass media a surprins-o ieri: ”Luni, luptele s-au concentrat în jurul oraşului Starognatovka, aflat la 50 de kilometri de Mariupol. În timp ce separatiştii pro-ruşi şi armata Kievului se acuză reciproc de încălcarea acordului de pace semnat la Minsk, în luna februarie, civilii au cel mai mult de suferit: „Jumătate de acoperiş a fost distrus, în apartament sunt dărâmături, oamenii s-au mutat de aici. Noi locuim aici şi în orice moment totul se poate prăbuşi. Nu mai avem ferestre, nu mai avem nimic„.
„Ne ucid ca pe câini, asta se întâmplă. Din 25 iulie trag zi şi noapte”. Totuși, oamenii au convingerea că războiul se va încheia în curând și nu vor mai trebui să trăiască în frică. „Vom reconstrui totul. Cred că, în curând, războiul se va termina şi vom începe din nou să trăim”.
Această tensiune este în estul țării. Dacă vom mai vorbi și de cealaltă tensiune, din vestul țării, unde Ungaria dă semne că a pișcat-o strechea, parcă ne mai răcorim pe fondul roșul al caniculei, care ne topește văzând cu ochii.
