PROBĂ DE MICROFON

”Foaie verde mărăcine / sunt mai proastă decât mine”. Iată o strigătură de inspirație populară, care continua agresiv să ne reprezinte. Să iasă din Palatul Victoria și să ajungă la fiecare în casă, cum doar flacăra candelei mai poate să ne pătrundă.

Geniul poporului român nu a ezitat să dea o astfel de probă de simplitate și acuitate vizuală, care să ne facă să pătrundem în cele mai de nepătruns spații spiritual, acolo unde ne regăsim pe noi înșine, cu mâna întinsă, cerșindu-ne în oglindă: răbdare și înțelepciune.

Avem această capacitate de a ne grupa, de a ne aduna, de a ne face singuri temele pentru acasă, în timp ce galeria simplilor cetățeni este îndreptăţită să facă haz de necaz, atâta timp cât postura lor de ascultători, privitori și beneficiari ai grotescului sau sublimului spectacol de pe scena politică, este de fapt singura reacție pe care o putem avea, din patru în patru ani sau din cinci în cinci ani, dacă vorbim despre alegerile acestui an 2019, europarlamentare și prezidențiale.

Mai mult ca oricând România este pe punctul de a-și da măsura valorii ei reale și profunde, mult mai mult decât încercăm noi zi de zi să parodiem. Spiritul poporului român, plecat spre ironie, spre o străfulgerare de umor genial, nu se rezumă doar la a provoca hohotul de râs, cât mai ales este pregătit să substituie măreția ca întindere, cu măreția ca profunzime. Acest lucru va fi mult mai vizibil atunci când, adunați în aceeași formație, vom reuși să ne facem cunoscuți nu doar prin dușmăniile inexplicabile și greu de înțeles de noi, pentru a nu mai vorbi despre capacitatea altora de a ne lua în seamă. România a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene, în care, timp de șase luni, va gestiona cele mai importante probleme din agenda europeană de lucru, în perioada în care U.E. se va afla în alegeri europarlamentare. O perioadă de bilanț și de formare a noului Parlament European de la Strasbourg, cel care va alege noua Comisie Europeană, noul președinte și pe noii comisari europeni, pentru următorii cinci ani.

România va juca rolul dirijorului pe final de concert, atunci când momentul de maximă tensiune trebuie să fie cât mai bine punctat, efectele astfel provocate să dea uitării micile stângăci, falsuri, greșeli inerente celui care și-a recunoscut dezavantajul intrării în joc mult mai târziu și mult mai nepregătită decât majoritatea partenerilor europeni de azi.

Încetul, încetul, dar constant, România este pe punctul de a-și demonstra capacitatea de a fi una dintre cele mai dinamice ţării din cele 27 rămase în joc, în terenul Uniunii Europene, în care oricâtă tensiune ar fi este o nimica toată față de marile probleme cu care se confruntă Franța sfâșiată de vestele galbene sau Germania îngenunchiată de o dreaptă care degenerează în gesturi extreme, cu o Angela Merkel debusolată, care nu mai stăpânește cu mâna ei de fier nici măcar umbra ei de odinioară și, din nou, acest lait motiv al spiritului neaoș, în care ironia sublimă declanșează hohotul nestăvilit de râs, atenuând arsura dușmăniei care de câțiva ani buni erodează buna înțelegere și unitatea poporului român: ”Foaie verde mărăcine / sunt mai proastă decât mine”.

Nici Italia nu stă pe roze, nici Spania sau Grecia, nemaivorbind despre Ungaria, Polonia, Austria, astfel încât, ajungând din nou la România, ar trebui să ne trezim, să ne dezmeticim, să ne scuturăm de toate aceste mici fățărnicii și mari dezamăgiri. Avem dreptul să fim ceea ce suntem în afara poreclelor pe care ”greii Europei” au încercat să ni le lipească de frunte, pentru a ne intimida, pentru a ne convinge că noi suntem răii Europei, noi suntem ce poate fi mai deplorabil…

Nu au dorit niciodată să ne dea o șansă de a ne prezenta așa cum suntem, forțându-ne mai mult în dușmănia crescută din palmele noastre, cum mai cresc ciulinii Bărăganului sau piaza rea din  gândurile otrăvite ale celor care ar fi dorit ca noi românii să fim ținuți în continuare în sclavia luptelor fratricide.

Acum, când avem Europa adusă la noi acasă, acum când, timp de șase luni, vom coordona guvernele Uniunii Europene este timpul să ne prezentăm cine suntem cu adevărat. Pentru acest deziderat important, însă, trebuie, în primul rând, să ne dăm nouă mâna, să ne iertăm singuri, să ne recunoaștem înfrângerile, dar și victoriile, astfel încât lait motivul acestui editorial, ”Foaie verde mărăcine / sunt mai proastă decât mine” să capete o notă optimist în sensul modificării semnificației ”Foaie verde mărăcine / sunt deșteaptă, ca și mine”. A fost doar o nevinovată probă de microfon.

ADI CRISTI