Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a desemnat, în ședința de miercuri, ca președinte al Consiliului de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) pe Carmen Daniela Radu, fost director general și director general adjunct al societății Eureko Asigurări SA, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Carmen Radu are o experiență profesională de peste 20 de ani la nivel managerial în domeniul financiar-asigurări, printre pozițiile ocupate de aceasta fiind cea de director general și director general adjunct al societății Eureko Asigurări SA (2009 — 2014), de director general adjunct KD Life Asigurări SA (2006 — 2007) și de director executiv Sara Merkur SA. (1995 — 2005). Fondul de Garantare a Asiguraților s-a constituit, în data de 27 iulie 2015, ca persoană juridică de drept public, administrată de un Consiliu de administrație format din cinci membri. Dintre aceștia, trei membri sunt desemnați de către ASF, inclusiv președintele, iar doi membri sunt numiți de către Ministerul Finanțelor Publice (în curs de desemnare). Consiliul ASF a aprobat, în aceeași ședință, planurile de măsuri transmise de asigurători pentru remedierea aspectelor constatate în cadrul exercițiului Balance Sheet Review — BSR, încheiat la 15 iulie 2015, și a solicitat completarea planului de măsuri al societății Euroins SA. În cadrul ședinței a fost aprobată, de asemenea, numirea unor persoane în poziții de conducere în structura unor societăți de asigurare, fiind validate și modificări ale actelor constitutive ale unor societăți de asigurare și brokeri. Totodată, a fost aprobată solicitarea societății SIF Banat-Crișana SA de avizare a modificării componenței conducerii societății. Consiliul ASF a aprobat admiterea la tranzacționare pe sistemul alternativ de tranzacționare administrat de BVB a acțiunilor emise de Commixt SA Buftea și Scut SA Bacău. De asemenea, a fost aprobată cererea de admitere la tranzacționare pe sistemul alternativ de tranzacționare administrat de SIBEX a acțiunilor emise de societatea Metex Com SA Dej. Consiliul ASF se întrunește în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcționare și pentru supravegherea eficientă a piețelor financiare non-bancare, a participanților și operațiunilor pe aceste piețe. Autoritatea de Supraveghere Financiară este instituția care autorizează, reglementează, supraveghează și controlează entitățile care activează pe piața financiară non-bancară din România. ASF a fost înființată în 2013 prin preluarea și reorganizarea tuturor atribuțiilor și prerogativelor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNV.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).