Nouă persoane au fost arestate în urma protestelor violente izbucnite în cursul nopții de miercuri spre joi în orașul american Saint Louis, statul Missouri, după moartea unui tânăr afroamerican de 18 ani ucis de poliție, transmit DPA și AFP, care citează poliția și presa locale. Conform publicației St Louis Post-Dispatch, tânărul, identificat drept Mansur Ball-Bey, a fost împușcat mortal, miercuri, după ce a îndreptat o armă spre doi polițiști albi care puneau în aplicare un mandat de percheziție. Știrea despre decesul său a declanșat proteste în cartierul unde a avut loc incidentul. O mașină a fost incendiată și mai multe străzi au fost blocate, a indicat poliția într-o conferință de presă, precizând că a recurs la gaze lacrimogene pentru a-i împrăștia pe protestatari, care au aruncat cu sticle și cărămizi împotriva forțelor de ordine. Situația a revenit la calm după cele nouă arestări, a declarat șeful poliției locale, Sam Dotson. Saint Louis este principalul oraș din zona metropolitană cu același nume, din care face parte și Ferguson, unde săptămâna trecută au avut loc noi violențe la comemorarea unui an de la decesul unui tânăr afroamerican neînarmat, ucis de un polițist alb. Uciderea lui Michael Brown a făcut să reizbucnească tensiunile rasiale, alimentate ulterior de o serie de brutalități ale poliției împotriva unor tineri afroamericani, incidente care au declanșat un val de furie și de indignare.