Rubla rusească s-a depreciat faţă de dolar la minimul ultimelor şapte luni

Rubla ruseascăRubla rusească s-a depreciat luni cu 3% în raport cu dolarul, la cel mai redus nivel din ultimele şapte luni, afectată de scăderea cotaţiilor petrolului, relatează Capital.gr.La jumătatea tranzacţiilor, rubla era tranzacţionată la 71,32 unităţi pentru un dolar, la bursa din Moscova, nivel înregistrat cel mai recent la sfârşitul lunii ianuarie.Rubla a coborât cu 3,75%, la 81,71 unităţi pentru un euro, cel mai redus nivel din acest an.Preşedintele rus Vladimir Putin şi alţi oficiali ruşi au declarat la începutul acestei luni că piaţa valutară este sub control, dar cu toate acestea rubla s-a depreciat cu aproape 20% în decurs de numai o lună. Cotaţia rublei a scăzut treptat în ultima lună din cauza evoluţiei descendente a preţurilor petrolului, iar declinul s-a accentuat luni în condiţiile în care petrolul Brent, de referinţă la bursa din Londra, a coborât sub 45 de dolari pe baril pentru prima oară din martie 2009.Ministrul rus al Economiei, Alexei Uliukaiev, a avertizat luni că preţurile petrolului ar putea scădea pentru scurt timp sub nivelul de 40 de dolari pe baril, potrivit agenţiei de presă ruse Interfax.Deprecierea rublei face exporturile ruseşti mai competitive, dar erodează veniturile populaţiei, alimentează inflaţia şi sufocă investiţiile şi creşterea economică.