Shinzo Abe îl îndemană pe Obama să declanşeze o anchetă cu privire la acuzaţiile de spionaj

Shinzo AbePremierul Shinzo Abe l-a îndemnat miercuri pe preşedintele Barack Obama să facă demersuri în vederea unei anchete cu privire la acuzaţii, dezvăluite de WikiLeaks, potrivit cărora Statele Unite au spionat Guvernul japonez, a declarat Yoshihide Suga, şeful său de Cabinet, relatează DPA online.WikiLeaks a publicat în iulie o listă cu 35 de ţinte, în Japonia, ale operaţiunilor de supraveghere ale Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA), între care şi Biroul Cabinetului premierului, ministerele Finanţelor şi Comerţului şi companii japoneze majore.”Dacă este adevărat, acest lucru ar putea să ne zdruncine relaţia de încredere”, i-a transmis premierul japonez preşedintelui american într-o convorbire telefonică de 40 de minute, potrivit lui Suga.Preşedintele -a prezentat premierului scuze în legătură cu acest subiect, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului nipon.Shinzo Abe, criticat adesea pentru că joacă aşa cum îi cântă Washingtonul, l-a îndemnat totodată pe Obama să ia măsuri adecvate în ceea ce priveşte acţiunile americane faţă de aceste acuzaţii, iar cei doi lideri au convenit să continue să discute despre acest subiect, a mai declarat Suga.