Pelicula „Mahomed”, amplă frescă despre profetul fondator al islamului, care a rulat joi în Iran în săli pline până la refuz, a făcut obiectul unei manifestații a opozanților regimului iranian înaintea proiectării sale la Montreal, în deschiderea Festivalului de Film. Joi seară, în apropierea cinematografului Imperial din Montreal, unde are loc festivalul, s-au adunat pentru scurt timp manifestanții, strigând ‘Jos regimul islamist!’ sau ‘Rușine festivalului, rușine Montreal și Canada!’, transmite vineri AFP. Cei circa 50 de opozanți l-au acuzat pe regizorul filmului, iranianul Majid Majidi, de ‘trădare’, considerând în același timp că organizatorii festivalului ‘ajută propaganda’ iraniană. Potrivit regizorului Majidi, scopul filmului este să arate lumii că islamul nu este violent. ‘Din nefericire imaginea islamului este în prezent cea a unui islam radical, violent și fanatic, lucru care nu corespunde conceptului însuși’ al acestei religii, a declarat Majid Majidi la o conferință de presă susținută la Montreal, înaintea deschiderii oficiale a festivalului. Cineastul a denunțat ‘actele barbare de terorism’ comise de ‘grupări teroriste sub acoperirea islamului’, referindu-se la cele din Irak, Siria sau alte părți ale lumii, în timp ce islamul este de fapt ‘o religie a păcii, prieteniei și iubirii’. Cu un buget de circa 40 de milioane de dolari, finanțat parțial de statul iranian, ‘Mahomed’ prezintă copilăria profetului — de la naștere la 13 ani — și impresionează prin frumusețea imaginilor, profunzimea jocului figuranților și o regie deosebită, în pofida câtorva lungimi. Cel mai scump film din istoria cinematografiei iraniene, care durează aproape trei ore, depășește simplul aspect al unei singure religii, având numeroase referiri la cele trei mari religii monoteiste — islamul, iudaismul și creștinismul. Acțiunea filmului se desfășoară în cea mai mare parte într-un oraș Mecca reconstituit în sudul Teheranului, văzut mai ales prin ochii profetului, chiar dacă prima parte are loc înaintea nașterii sale, în secolul al VI-lea. Tânărul Mahomed este îmbrăcat mereu în alb, iar fața actorilor care îl interpretează — nou-născut, copil și preadolescent — nu este arătată niciodată. Potrivit regizorului, acest procedeu se conformează cererii din credința musulmană ca profetul Mahomed să nu fie reprezentat. La a 39-a ediție a Festivalului de Film de la Montreal, care durează până în 7 septembrie, Majid Majidi speră să găsească distribuitori pentru producția sa în cadrul pieței internaționale de film, care se desfășoară în paralel cu proiecția peliculelor, încheie AFP.