Breaking News

Un profesor clujean – noul președinte al Comisiei Internaționale de Demografie Istorică

bolovan-465x390Profesorul clujean Ioan Bolovan este noul președinte al Comisiei Internaționale de Demografie Istorică (ICHD), el fiind ales în această funcție în cadrul celui de-al 22-lea Congres Internațional de Științe Istorice, desfășurat în perioada 23 – 29 august în Jinan, China.Profesorul Bolovan este prorector al Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj și director adjunct al Centrului de Studiere a Populației. Prin această alegere, România devine singura țară din Europa cu două mandate de președinte, după istoricul Ștefan Pascu în 1975, care a fost tot profesor la UBB.Anunțul a fost făcut pe site-ul ”Historical Population Database of Transylvania” de echipa care se ocupă de acest proiect. Obiectivul acestuia este de a crea prima bază de date istorice despre populația din Transilvania. Cercetarea, care se întinde pe durata a trei ani și este susținută cu fonduri norvegiene (granturi EEA), va acoperi perioada 1850 — 1914. Ioan Bolovan este de asemenea director al acestui proiect.Comisia Internațională de Istorie Demografică, în fruntea căreia a fost ales Ioan Bolovan, este cea mai veche structură de acest fel din lume, ea fiind înființată în 1960.”Toți membrii ICHD, care fac parte din 41 de naționalități diferite, sunt cercetători proeminenți ai istoriei populației și ai societății umane. Comisia este responsabilă de organizarea unor întâlniri, grupuri de lucru și sesiuni în cadrul conferințelor care au loc în lume, precum și de publicații pe diverse teme de demografie istorică”, se arată pe site-ul ICHD.Congresul Internațional de Științe Istorice — evenimentul în cadrul căruia a avut loc numirea noului președinte al ICHD — este cea mai mare întâlnire internațională a comunității de istorici. Congresul a fost organizat pentru prima dată în 1900. Pentru prestigiul academic pe care îl are în domeniu, Congresul este numit și ‘Olimpiada Științelor Istorice’. Din 1900 până în prezent congresul a fost organizat de 21 de ori, o dată la cinci ani, cu excepția perioadelor celor două conflagrații mondiale. Cel de-al 22-lea congres a avut loc în China, fiind pentru prima oară când acest eveniment este organizat în Asia.La congresul de la Jinan au participat circa 2.600 de istorici, cercetători și specialiști din aproape 90 de țări de pe toate continentele, printre care și România. În programul conferințelor organizate au fost înscriși 11 profesori și cercetători români, dintre care opt au afiliere la UBB sau la Filiala Cluj a Academiei Române.