ZIUA LIMBII ROMÂNE

Adi Cristi

Fiecare limbă ar trebui să aibă ziua sa de naștere, așa cum fiecare din noi, ce-i care vorbesc în limba română avem. Nu știu dacă și englezii au sau nemții, francezii sau italienii, spaniolii sau vietnamezii au o astfel de zi de venerație a limbii. S-ar putea să aibă s-ar putea să nu aibă. Ceea ce este sigur e că românii, pe 31 august, fac din această zi un moment de sărbătoare, omagiindu-și limba maternă. Limba este, deci, o ființă care s-a născut, atâta timp cât are o dată de naștere. O ființă care trăiește și care este sărbătorită o dată pe an, așa cum ne sărbătorim fiecare ziua nașterii, bucurându-ne sau minunându-ne de faptul că am reușit să trăim atâți amar de ani, în cazul nostru, a celor prezenți astăzi la sărbătoare. O alt particularitate a limbii este aceea că ea nu are moarte, fără a fi nemuritoare. Ea, dacă ar fi să o descoperim din vechime, nu mai seamănă cu ceea care a fost cândva, fiind în pas cu tipul prezent, încercând să-l redea cu fidelitate asemenea unei oglinzi. Privită deci la timpul prezent ea este aceeași, doar că privită în trecut, în zona de aducere aminte, ea rămâne fidelă timpului în care trăiește, crește și se dezvoltă fără limită de vârstă.

Sărbătoarea limbii române a venit de peste Prut, din cazanul fierbinte al dragostei de țară, de România Mare, a intelectualității basarabene, singura care a reușit să răstoarne un regim politic prin presiunea străzii, a poporului scos din case și adus în piețele publice, să asculte poezia lui Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Valeriu Matei sau să le asculte cântecele lui Ion și ale Doinei Aldea Teodorovici.

Românii aveau nevoie de o astfel de zi pentru a pune presiune pe partea de est a ființei neamului, acolo unde, într-o jumătate de inimă plină de dor românesc, era în comenduire Armata a XIV-a a fostei URSS.

A fost trezit, astfel, din istorie Alexei Mateevici căruia i s-au luat cinci strofe din cele douăsprezece, pentru ca Imnul Republicii Moldova să cadă pe timpanele potrivnicilor din Kremlin, asemenea unei picături chinezești, amintindu-le că, în acea parte de extremă a fostului imperiu sovietic, există o țară a cărei limbă este limba română, identificând astfel limba poporului român, popor liber și independent, stăpân pe propria-i soartă, fără a cere un preaviz de la Moscova sau, mai nou, de la Bruxelles.

”Limba noastră-i o comoară / În adîncuri înfundată / Un șirag de piatră rară / Pe moșie revărsată. // Limba noastră-i foc ce arde / Într-un neam, ce fără veste / S-a trezit din somn de moarte / Ca viteazul din poveste. // Limba noastră-i numai cântec, / Doina dorurilor noastre, / Roi de fulgere, ce spintec / Nouri negri, zări albastre. / Limba noastră-i graiul pâinii, / Când de vânt se mișcă vara; / In rostirea ei bătrânii / Cu sudori sfințit-au țara. // Limba noastră-i frunză verde, / Zbuciumul din codrii veșnici, / Nistrul lin, ce-n valuri pierde / Ai luceferilor sfeșnici. // Limba noastră-i vechi izvoade. / Povestiri din alte vremuri; / Și citindu-le ‘nșirate, – / Te-nfiori adânc și tremuri. // Limba noastră îi aleasă / Să ridice slava-n ceruri, / Să ne spuie-n hram și-acasă / Veșnicele adevăruri. // Limba noastra-i limbă sfântă, / Limba vechilor cazanii, / Care o plâng și care o cântă / Pe la vatra lor țăranii. / Înviați-vă dar graiul, / Ruginit de multă vreme, / Stergeți slinul, mucegaiul / Al uitării ‘n care geme. // Strângeți piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde – / Și-ți avea în revărsare / Un potop nou de cuvinte. // Nu veți plânge-atunci amarnic, / Că vi-i limba prea săracă, /Și-ți vedea, cât îi de darnic / Graiul țării noastre dragă. // Răsări-va o comoară / În adâncuri înfundată, / Un șirag de piatră rară / Pe moșie revărsată.” (Alexei Mateevici / Limba noastră).

Din 2011, pe ele două maluri ale Prutului, au fost unite în aceeași zi două sărbători una Limba Noastră și a doua Ziua Limbii Române, identificându-se ziua de 31 august ca fiind ziua în care toți vorbitorii de limbă română să se regăsească în ea, definind încă o dată nevoia de unire, de uitate, de aducere a celeilalte părți din România, acasă, chiar și numai pentru că ”limba noastră-i o comoară”. Parlamentul României a votat o astfel de lege cu o expunere de motive ce trebuie reținută și citată cu astfel de ocazii: ”Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. În expunerea de motive, inițiatorii propunerii legislative explică faptul că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.