Conducerea combinatului vâlcean Oltchim a decis disponibilizarea unui număr de 227 de salariați, dintre aceștia, 117 fiind lucrători pe platforma argeșeană Bradu.
Conducerea societății vâlcene s-a întrunit joi la sediul de pe platforma industrială Râureni din Râmnicu Vâlcea și a aprobat al doilea val de concedieri colective după cel din vara anului 2013. Astfel, la finalul discuțiilor dintre sindicate și conducerea Oltchim, s-a luat decizia să fie disponibilizați 117 angajați de pe platforma Bradu din Pitești, iar de la Râmnicu Vâlcea, un număr de 110. Din cei 110 angajați de la Râmnicu Vâlcea, 33 de persoane reprezintă personal de producție iar 77 personal administrativ.
Acesta este al doilea val de concedieri colective după ce în vara anului 2013 au fost disponibilizați aproximativ 900 de angajați.
Oltchim Râmnicu Vâlcea, cel mai mare agent economic din județ care numără aproximativ 2000 de angajați, se află în insolvență din ianuarie 2013. În acest an a fost aprobat planul de reorganizare și restructurare a societății, iar activele performante au fost grupate într-o societate nouă, Oltchim SPV propusă pentru privatizare.