AȘA DE MARI TÂMPIȚI

Adi Cristi

Mult mai arzătoare este chestiunea refugiaților, decât aceea a războiului din Ucraina, abandonat undeva la margine de drum. O astfel de privire deformată ne este dat să avem, mai ales că toamna devine din ce în ce mai răcoroasă, iar sufletele nefericite și chinuite de la granițele țărilor europene vor suferi și mai mult, nu doar de pe urma gazelor lacrimogene sau a durității scutierilor, ce au reușit până acum să facă zid de netrecut în calea celor care încearcă să găsească |Paradisul în in inima Occidentului.

De fapt, emigrarea din Nordul Africii și din Orientul Mijlociu atacă inima Europei. O astfel de perspectivă o face pe Angela Merkel să închidă temporar granițele, invocând un articol din o anumită lege a Spațiului Schengen, ceea ce face și Austria. (Dacă ar fi fost ca și România să închidă ceva temporar, atunci cu siguranță că ar fi trebuit chemat și popa, pentru a face o slujbă de cele veșnice, atâta timp cât, pentru noi, dâmbovițenii, termenul are înțelesuri de mai mult decât permanent. Un temporar în România poate să țină dacă nu douăzeci, treizeci de ani, atunci până la cele veșnice, dacă ai norocul să nu trăiești mult!).

Europa nu este pe punctul de a ajunge la o înțelegere în ceea ce privește cota impusă de emigranți, pe care o țară ar trebui să-i preia pentru a le găsi un viitor în țara respectivă: casă, masă, serviciu, educație, integrare în societate.

De fapt, nu aceasta este problema Europei. Dacă refugiații ar fi venit dintr-o cu totul altă parte a lumii, nu cred că cineva ar fi avut ceva împotrivă să-și ajute semenul, aflat temporar în nevoi. Problema care nu o spun coerent decât vreo doi, trei lideri politici (l-am numit aici și pe Traian Băsescu|) Aceștia avertizează lumea de posibilitatea infiltrării în puhoiul de oameni, ce se îngrămădesc la granițele țărilor, a teroriștilor  Statului islamic sau ai organizațiilor teroriste din spațiul musulman. Este foarte greu, în aceste condiții, să fii prevăzător. Să ai grijă să găsești acul din carul cu fân. Cu câți vor fi mai mulți emigranți, cu atât această cercetare va fi mai incomodă. De aceea România, Cehia, Slovacia, Ungari și Polonia se opun cotelor prestabilite de Comisia Europeană, care să le revină țărilor Uniunii Europene.

La reuniunea miniștrilor de interne  ai UE, JAI, aceștia au bătut apa în piuă, știindu-se că decizia finală, dacă va fi una, se va lua la Consiliul European, din luna octombrie. Fiecare dintre cei 28 de miniștri de interne și-au arătat mușchii, ținîndu-se fermi pe poziție, fiecare după o logică perfectă a intereselor țării pe care o reprezentau.

Mai mult, în cazul României, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a avut un mandat cât se poate de clar din partea președintelui Klaus Iohannis, acela de a nu accepta ”cote obligatorii de refugiați”. Continuăm, astfel, să ne învârtim după coadă, poate, poate vom reuși să o prindem cu dinții și să ne dăm seama că dacă o mușcăm ne doare!

Nimeni nu vrea să deschidă un subiect mult mai fezabil, mult mai aproape de o înțelegere a fenomenului și, mai ales, de o rezolvare a problemei într-un mod mult mai constructiv, decât această încurajare a dezrădăcinării.

Indiferent de țara în care va nimeri sirianul, libanezul sau africanul, el va fi considerat o paria, un neavenit, un om care nu are țară, dar nici o identitate credibilă, astfel încât, acest milion de refugiați, în marea lor majoritate, vor eșua sau vor fi capacitați de acele organizații teroriste, care au nevoie de ”carne de tun” mai mult decât de orice.

Într-o logică elementară a lucrurilor ar trebui să se facă apel la ONU, organizație a cărei menire este aceea de a apăra drepturile și libertățile cetățenești ale omului, de a găsi soluții în situații de criză, atâta timp cât, problema refugiaților din țări în care regimurile politice au aruncat totul în aer, impun astfel de intervenții, de la cele  diplomatice la cele armate, de restabilire a ordinii și a supremației legilor internaționale, la care țările membre ale ONU  sunt parte.

De ce poporul unei țări să fie pus în situația să emigreze, dacă în acea țară niște nebuni și fanatici au găsit de cuviință să confiște acea țară? Lipsa de reacție a celor îndreptățiți să se folosească de funcția lor ne-a adus până acum în fața a două conflagrații mondiale.

Dacă mai stăm și ne mai certăm că nu e 6000, ci doar 1700 de refugiați, s-ar putea ca să ne descoperim implicați deja în al treilea război mondial.

Vai de mamele noastre, căci, în asemenea condiții, doar ele vor fi vinovate că au născut așa de mari tâmpiți!

ADI CRISTI