Europarlamentarul Monica Macovei anunță că va cere revizuirea procesului de calomnie pe care senatorul Dan Șova i l-a intentat în 2009 și pe care l-a și câștigat, după ce joi au apărut informații de la DNA care arată că acesta din urmă a folosit un document falsificat în procesul respectiv.
Conform rechizitoriului prin care Dan Șova și Victor Ponta au fost trimiși în judecată de DNA, în perioada aprilie 2010 — 2011, în condițiile în care în mass-media au apărut o serie de articole cu privire la contractele de asistență juridică semnate cu complexurile energetice Rovinari și Turceni, Șova a conceput și semnat 11 înscrisuri denumite procese-verbale ale Adunării Generale a Asociaților SCA „Șova și Asociații”, înscrisuri antedatate și care prezintă în cuprinsul lor o stare de fapt inexistentă.
„Procesul-verbal datat 15.01.2007, care vizează hotărârea adunării generale a SCA ‘Șova și Asociații’, în sensul că datorită plecărilor dese în străinătate ale inculpatului Șova Dan-Coman a fost împuternicit (…), a fost folosit în data de 27.04.2010, când inculpatul l-a depus la dosarul nr. (…)/3/2009 al Tribunalului București, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, în care la data de 06.10.2009 reclamantul Șova Dan-Coman a chemat-o în judecată pe pârâta (…)”, se arată în rechizitoriu.
Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că dosarul respectiv este cel în care Dan Șova a acționat-o în judecată pe Monica Macovei, informație confirmată și de datele postate pe portalul acestei instanțe.
În acest dosar, Tribunalul București a respins în octombrie 2010 acțiunea lui Dan Șova, însă, la judecarea apelului, Curtea de Apel București a obligat-o pe Monica Macovei să-i plătească 10.000 de lei daune lui Șova, decizia fiind menținută în anul 2013 de Curtea Supremă.
Macovei l-a acuzat în mai multe rânduri pe Dan Șova că a primit, prin casa sa de avocatură, contracte de asistență juridică de la companii de stat din județul Gorj, cu sprijinul lui Victor Ponta.
„În anii 2007-2008, ‘Șova și asociații’ a obținut circa 5,6 milioane lei de la companii din județul Gorj, în perioada anterioară și, mai ales, pe parcursul relațiilor de parteneriat cu deputatul de Gorj și avocatul Victor Ponta (…). Am susținut constant — și susțin în continuare — introducerea incompatibilității între calitatea de avocat și cea de parlamentar, fiind și inițiatoarea, pe vremea când eram ministru al Justiției, a unui proiect de lege în acest sens. Ceea ce a scris presa despre parteneriatul Ponta-Șova nu a făcut decât să-mi întărească această convingere: parlamentarii nu trebuie să profeseze ca avocați”, susținea Monica Macovei în anul 2011, după ce a pierdut procesul cu Dan Șova.