O pleiadă de „haiduci” ai muzicii folk, mai vechi și mai noi, s-au reunit pe scenă, luni seară, pentru a-i aduce un omagiu unuia dintre cei mai mari muzicieni, Valeriu Sterian, chiar de ziua de naștere a acestui artist plecat prea devreme dintre noi, în urmă cu 15 ani.
Perceput drept cel mai ”rebel” cantautor român de folk, el a fost caracterizat de prieteni ca fiind omul care nu a mințit niciodată. ”Ne-a învățat de-a lungul vieții sale să fugim într-o poveste”, a spus despre artist Cristi Luca, vechiul coleg din Compania de sunet.
Evenimentul ”Remember Vali Sterian”, ajuns la a XIII-a ediție, este, parafrazând o piesă de-a artistului omagiat — ”Pariu pe-o lacrimă” — un pariu pe prietenia pe care i-a purtat-o lui Vali Sterianorganizatorul și inițiatorul acestei manifestări, Eugen Avram.
Concertul a fost deschis de trupa Antic din Brăila, care a adus în atenție celebra ”Amintire cu haiduci” din repertoriul lui Vali Sterian. A urmat Ana Maria Dumitru, premiată la festivalul ”Folk fără vârstă” în 2008, organizat la Colegiul Național ”Ion Luca Caragiale”.
Cristi Dumitrașcu, care în 1995 a câștigat trofeul Festivalului național de muzică folk ”Om bun” cu piesa ”Cântec pentru tine” compusă de Eugen Avram, a urcat pe scenă acompaniat la bass deDimitrie Pațurcă, fiul unui alt ”haiduc” dispărut dintre noi — Cristian Pațurcă.
Un moment îndelung aplaudat a fost recitalul Zoiei Alecu, care a electrizat publicul cu binecunoscutele piese ”Rița”, ”Trei galoși” sau ”Vino aici”.
A urcat apoi pe scenă Nicu Zotta din Buzău, laureat al Festivalului ”Om bun” în 2006 (locul III), 2007 (premiul ”Valeriu Sterian”) și 2008 (trofeul).
În continuare, unul dintre greii muzicii folk, Mircea Bodolan, a citit o poezie scrisă de soția sa pentru Vali Sterian: ”Prieten al meu”.
Ilie Vorvoreanu, care a cântat cu Vali Sterian în ultima formulă a Companiei de sunet, împreună cu fiul artistului omagiat, Oliver Sterian, la percuție, a continuat periplul vocilor folk. Prima piesă a acestuia a fost ”Viață duplicitară” din repertoriul lui Vali, pe care Ilie a cântat-o și pe discul-tribut Vali Sterian apărut în 2000.
Trupa Micul Paris a ridicat publicul de pe scaune cu piese ritmate, apoi a urcat pe scenă Kethy Bivolaru, o fetiță de doar 12 ani, care a învățat muzica lui Vali Sterian, cântând una dintre piesele acestuia.
O altă doamnă a muzicii folk a încântat publicul, Maria Gheorghiu, cu ”Inima de la Balcic” și ”Curcubeu”, piese de referință din repertoriul său.
A urmat Andrei Păunescu împreună cu trupa Totuși, într-un recital cu piese cu ritmuri lente, dar și cu accente rock. Andrei a amintit de vremurile în care Vali Sterian cânta în Cenaclul „Flacăra”.
În concert au fost prezenți și Nicu Nicușor și Nicky Nicoară, artiști care au omagiat personalitatea lui Vali Sterian și au cântat piese ale acestuia.
Luca Zband, formația care duce mai departe Compania de sunet, alături de Cristi Luca, a reamintit multe piese pe care trupa le avea în repertoriu alături de Vali. A urmat un moment emoționant în care în sală s-a auzit doar vocea lui Vali Sterian cu celebra piesă ”Cântec pentru oameni”.
Sufletul și amfitrionul acestui eveniment de suflet, Eugen Avram, a interpretat alături de Luca Zband binecunoscuta piesă ”Vino, Doamne!”, lansată de Vali Sterian în 1991.
A urmat Emeric Imre căruia în 1990 Vali Sterian i-a înmânat un premiu la Festivalul ”Om bun”.
Concertul a fost încheiat de Luca Zband cu piese ale Companiei de sunet, în aplauzele publicului, cei peste 500 de oameni prezenți la evenimentul găzduit de Berăria H cântând împreună cu trupa versurile pieselor.
Eugen Avram, organizatorul evenimentului, a declarat pentru AGERPRES că se bucură că inițiativa pe care a avut-o în urmă cu 13 ani a devenit tradiție.
”Cuvântul ‘festival’ vine de la latinescul ‘festiva’ adică să ne bucurăm. Ne bucurăm că îl omagiem pe prietenul nostru Vali Sterian pe care mulți dintre noi îl iubim foarte mult și de care ne este dor. Acum 13 ani m-am hotărât ca, atât timp cât am putere, să-i serbez ziua ca și cum el ar fi aici, urcând pe scenă și cântând o piesă de-a lui sau povestind despre el. Mă bucur că mulți colegi marșează la asta, sunt colegi de generație ai lui Vali, dar și tineri, chiar copii care iubesc acest gen: folk. Vali a fost cel mai protestatar dintre folkiști, a avut cele mai protestatare mesaje și, dacă are cineva curiozitatea să-i asculte piesele acum, va observa că mesajul lor este foarte actual și azi”, a spus Eugen Avram.
***
Cantautorul Valeriu Sterian s-a născut la Râmnicu Sărat, județul Buzău, la 21 septembrie 1952. A absolvit Facultatea de Psihologie la Universitatea din București.
Debutul în muzică a avut loc în timpul liceului, când a cântat, ca baterist, în grupul „Copiii Florilor”. Debutul oficial a fost în 1973, la Festivalul „Primăvara Baladelor”, unde a obținut Premiul pentru cel mai bun cântec — „Nopți”, împreună cu Carmen Marin, în grupul „Vali și Carmen”.
Începuturile sale muzicale se leagă de Cenaclul „Flacăra”, condus de poetul Adrian Păunescu. În 1979 și-a înființat propria formație, Compania de sunet, în care de-a lungul anilor au evoluat foarte mulți muzicieni. Trupa a fost în multe turnee, în aproape toate localitățile din țară, dar și în străinătate, ajungând și în Statele Unite. După Revoluția din decembrie 1989, Valeriu Sterian a devenit cunoscut, nu doar de iubitorii folk-ului, ci și prin aparițiile sale în timpul demonstrațiilor din Piața Universității, din 1990, intrând în atenția publicului cu melodiile „Vino, Doamne!”, iar, câțiva ani mai târziu, cu „Rugă”.
La 16 septembrie 2000, a murit, la nici 48 de ani, fiind bolnav de cancer.