Pacea în Siria nu va pune capăt crizei migrației, estimează șefa diplomației europene

Uniunea Europeană se va confrunta cu un aflux important de migranți chiar și în cazul în care comunitatea internațională reușește ‘printr-un miracol’ să pună capăt conflictului din Siria, a declarat vineri Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, potrivit DPA.

Sirienii reprezintă cel mai mare grup printre refugiații și migranții care trec granița UE.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), dintre cele 485.500 de persoane care au intrat în Grecia și Italia de la 1 ianuarie peste 182.000 sunt sirieni.

‘Să nu ne amăgim. Astăzi Siria este într-o poziție de prim-plan, cu patru milioane de refugiați în străinătate și opt milioane de strămutați pe teritoriul sirian. Dar dincolo de Siria, există o lume de războaie, foamete și mizerie’, a declarat Mogherini pentru publicația italiană La Repubblica.

‘Chiar dacă printr-un miracol, s-ar rezolva mâine problema siriană, Libia va rămâne un coridor deschis și necontrolat spre Europa, până când cel puțin vom reuși să reconstruim statul acolo. Și dincolo de Libia există întreaga Africă’, a adăugat ea.

UE se confruntă în prezent cu cel mai mare aflux de migranți și refugiați de după cel de-al Doilea Război Mondial și statele sale membre sunt scindate în ceea ce privește măsurile privind rezolvarea crizei migrației și repartizarea refugiaților.

Mogherini a spus că blocul comunitar trebuie să fie pregătit pentru o reformă a regulilor sale privind acordarea de azil prin vot majoritar, la fel cum s-a decis la începutul acestei săptămâni distribuirea a 120.000 de solicitanți de azil, trecându-se peste opoziția Republicii Cehe, Ungariei, României și Slovaciei printr-o majoritate calificată.

‘Noi trebuie să tratăm problema ca pe o chestiune europeană. Așa că vom merge în această direcție. Sperăm să fim în măsură să o rezolvăm consensual, dar utilizarea instrumentelor autorizate de tratatul (UE) nu trebuie să fie un tabu’, a spus Mogherini, referindu-se la votul majoritar.