Volkswagen a falsificat și datele privind nivelul emisiilor camionetelor

Ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, a anunțat vineri că Volkswagen a falsificat și datele privind emisiile camionetelor și a altor tipuri de mașini, transmite Reuters.

‘Pe baza datele noastre, camionetele și mașinile fabricate de Volkswagen sunt de asemenea echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare’, a afirmat Dobrindt.

Volkswagen este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităților SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu și în timpul operațiunilor normale.

Din acest motiv nivelul poluării era mai ridicat, susține Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).

Reprezentanții VW au recunoscut că au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor și au anunțat că 11 milioane de vehicule diesel vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare. Numai în SUA, amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul. Reparațiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse în ultimii șapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat și Audi A3.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.