Autorităţile din Grecia vor relua săptămâna viitoare negocierile cu creditorii ţării, întrerupte cu o lună înainte de alegeri, obiectivul discuţiilor fiind finalizarea cu succes şi la timp a primei evaluări a reformelor, transmite Kathimerini.Discuţiile se vor concentra pe bugetul anului 2016, cele două părţi pornind de pe poziţii diferite, în condiţiile în care creditorii consideră că este nevoie de noi măsuri fiscale.Cele mai dificile probleme vor fi însă reformele majore, în domeniul sistemului de asigurări sociale, recapitalizarea băncilor şi reforme structurale care vor afecta mari părţi ale economiei şi societăţii.Oficiali guvernamentali au declarat că experţii tehnici ai creditorilor vor sosi la Atena săptămâna viitoare pentru a analiza datele fiscale. În privinţa ţintelor fiscale, oficialii guvernamentali susţin că acestea pot fi îndeplinite, în timp ce creditorii sunt îngrijoraţi că măsurile aprobate de Parlament nu sunt aplicate corect şi ar putea necesita noi intervenţii.Potrivit Ministerului de Finanţe, după aplicarea măsurilor votate de Parlament în luna august este foarte probabil să fie îndeplinită sau depăşită ţinta de deficit bugetar.Autorităţile elene estimează că Grecia ar putea înregistra buget echilibrat sau chiar surplus al bugetului primar.Dacă toate măsurile convenite cu creditorii vor fi implementare, autorităţile de la Atena prognozează că anul viitor poate fi obţinut un excedent bugetar primar de 0,5%.Estimările vor fi incluse în proiectul de buget pentru 2016 care va fi prezentat Parlamentului pe 5 octombrie, care ar putea include şi o estimare revizuită referitoare la evoluţia PIB în 2015.În acordul de bailout este prevăzută pentru acest an o contracţie economică de 2,3%, dar cele mai recente estimări indică un declin de până la 1,5%. Guvernul se va folosi de această estimare pentru a respinge presiunile din partea creditorilor pentru noi măsuri fiscale.