Secretarul general al Guvernului, Serghei Palihovici, a avut luni o întrevedere cu Șeful Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, Jose-Luis Herrero. Discuțiile s-au axat pe suportul acordat de Consiliul Europei în modernizarea administrației publice din Republica Moldova, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.
În particular, s-a discutat despre inițierea unui proiect în scopul îmbunătățirii capacităţilor instituţionale ale autorităţilor publice din Autonomia Găgăuză şi interacțiunii acestora cu autoritățile centrale. Potrivit şefului Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, Jose-Luis Herrero, proiectul se va focusa pe acţiuni concrete ce vor implica reprezentanţi ai administraţiei de la Comrat şi Chişinău în scopul eficientizării procesului de îndeplinire a atribuțiilor şi a prevederilor legislaţiei Republicii Moldova.
În context, Secretarul general al Guvernului, Serghei Palihovici, a menţionat importanţa abordării complexe a problemei, inclusiv sub aspectul înlăturării discrepanţelor existente între cadrul legal naţional şi deciziile adoptate la nivel teritorial. Totodată, Secretarul general şi-a exprimat convingerea privind evoluţia pozitivă a situaţiei în acest sens. „Alegerea în funcţia de Bașcan al Găgăuziei a Irinei Vlah creează premise pentru un dialog constructiv şi soluţionarea problemelor enunţate”, a opinat Serghei Palihovici.
Un alt subiect, abordat în cadrul întrevederii, s-a referit la măsurile de ajustare a activității administrației publice din Republica Moldova la standardele europene. În context, s-a discutat despre Conferinţa cu participarea statelor Parteneriatului Estic, care urmează să aibă loc la 8 octombrie curent la Chişinău. Eforturile imediate se vor concentra asupra estimării capacității de gestionare a finanţelor publice locale din cele şase țări partenere, iar ulterior vor fi propuse soluții pentru fiecare țară. Serghei Palihovici a menţionat că acest eveniment va constitui un bun prilej pentru prezentarea activităţilor desfășurate de Consiliul Europei în domeniul administraţiei publice, dar şi a aşteptărilor Republicii Moldova privind asistenţa şi expertiza în acest sens.Părțile au convenit să păstreze un dialog permanent pentru a identifica soluţii optime în scopul implementării reformei administraţiei publice, dar şi pentru dezvoltarea parteneriatelor în alte domenii.