Scandalul emisiilor de la Volkswagen (VW) s-ar putea dovedi un moment crucial pentru industria auto din întreaga lume, ar putea avea repercursiuni profunde și de lungă durată, mult peste profilul de creditare al grupului german, se arată într-un raport publicat marți de agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, transmite Reuters. Este prea curând să estimăm implicațiile depline pentru producătorii auto, furnizori și alte grupuri legate de industria auto, dar ne așteptăm ca întregul sector să fie afectat, în diferite grade, se arată în comunicatul agenției.
Autoritățile de reglementare vor reevalua țintele de limitare a emisiilor și ar putea adopta unele mai dure.
„Testele privind emisiile vor fi mai dure, fără îndoială, și vor fi mai apropiate de condițiile normale de trafic. De asemenea, ar putea crește vânzarea de vehicule electrice și hibride, iar unii consumatori ar putea renunța la motoarele diesel pentru cele pe benzină. Aceste evoluții vor avea un impact mai mare asupra producătorilor auto din Europa decât asupra rivalilor lor din SUA și Asia”, avertizează Fitch.
Investițiile în cercetare-dezvoltare vor crește probabil deoarece companiile auto se vor confrunta cu reglementări și teste mai dure, se mai arată în comunicatul agenției.
Actualele și viitoarele măsuri adoptate de Volkswagen și autoritățile de reglementare ca răspuns la criză vor fi cruciale pentru atenuarea sau, din contră, extinderea impactului scandalului asupra profilului de credit al grupului german și a transformărilor din industria auto, apreciază Fitch.
Marți, compania germană a anunțat că intenționează să repare până la 11 milioane de vehicule cu motoare diesel echipate cu softul care permitea manipularea testelor de emisie, costurile fiind estimate de analiști la peste 6,5 miliarde de dolari. Vor fi cinci milioane de mașini ale brandului VW, 2,1 milioane mașini Audi, 1,2 milioane de mașini Skoda și 1,8 milioane de vehicule comerciale ușoare.
Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forțat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche, una dintre cele 12 mărci care aparțin Volkswagen.