Arabia Saudită, unul din principalii adversari ai regimului președintelui Bashar al-Assad, și-a manifestat profunda îngrijorare în legăturile cu loviturile aeriene ruse în Siria și a cerut Moscovei, prin vocea ambasadorului său la ONU, Abdallah Al-Mouallimi, să pună capăt acestora, atrăgând atenția asupra numeroaselor victime civile făcute de primele atacuri aeriene ruse miercuri, după cum relatează L’Orient Jour și Francetv.info, citând postul de televiziune Al-Arabia. ‘Delegația țării mele își exprimă profunda preocupare față de operațiunile militare pe care forțele ruse le desfășoară astăzi la Homs și Hama, regiuni unde gruparea Statul Islamic nu este prezentă. Aceste atacuri au făcut o serie de victime nevinovate. Cerem încetarea lor imediată’, a declarat ambasadorul saudit, vorbind miercuri de la tribuna Națiunilor Unite, în marja reuniunii Adunării Generale a ONU. Reprezentantul Riadului a estimat, pe de altă pare, că o țară nu poate pretinde că luptă împotriva terorismului grupării Statul Islamic sprijinind în același timp ‘terorismul regimului sirian’. Conform Kremlinului, aceste prime raiduri aeriene ruse au vizat miercuri poziții ale grupării jihadiste Statul Islamic, dar unele organizații ale rebelilor sirieni, susținuți de Occident, afirmă că nu există militanți ai Statului Islamic în zonele bombardate de aviația rusă. Ministerul Apărării din Rusia a postat imagini ale bombardamentelor pe site-ul său oficial, relatează joi Francetv.info în pagina sa electronică. ‘Raidurile au lovit țintele cu precizie după ce drone ruse au survolat înainte sectoarele’ vizate, a declarat o sursă de securitate rusă, fără a oferi un bilanț al victimelor. Ceea ce este sigur, este că au existat mulți morți, în special, în rândul liderilor teroriști, a spus sursa, citată de Francetv.info în pagina sa electronică. La foarte scurt timp după lansare, americanii și europenii au exprimat îndoieli cu privire la obiectivele alese de Moscova în Siria. Există ‘indicii potrivit cărora loviturile ruse nu au vizat Daesh (acronimul arab pentru Statul Islamic)’, a declarat ministrul de externe francez Laurent Fabius, în timp ce opoziția siriană invocă zeci de morți în rândul civililor.