Un dispozitiv exploziv improvizat a incendiat vineri dimineaţa biroul unui fost ministru grec al Justiţiei, pe Insula Lesbos, provocând pagube dar nu şi victime, anunţă poliţia, relatează Reuters în pagina electronică.Forţele de ordine au anunţat că dispozitivul improvizat, din canistre de gaz, a fost detonat în faţa biroului politic al lui Haralambos Athanasiou, un fost adjunct al ministrului de Interne şi apoi ministru al Justiţiei în Guvernul lui Antonis Samaras, începând din ianuarie 2012 şi până în ianuarie 2015.Nimeni nu a revendicat atacul.”Poliţia crede că atacul este foarte probabil legat de criza migranţilor, care tulbură insula”, a declarat sub protecţia anonimatului un oficial din cadrul poliţiei.Sute de mii de refugiaţi, în principal sirieni, au traversat anul acesta marea din Turcia pe insulele din estul Greciei, la bordul unor ambarcaţiuni supraaglomerate, fragile.Cei mai mulţi sosesc pe insulele Lesbos şi Kos, situate la doar câteva mile marine de coastele Turciei, după care se îndreaptă către partea continentală a Greciei, iar de aici, prin Balcani, către Europa occidentală.