Mihai Fifor: Greva japoneză a liberalilor – un joc politic ieftin

Liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, cataloghează greva japoneză a liberalilor, declanșată în semn de protest față de situația privind adoptarea legii votului prin corespondență, drept un ”joc politic ieftin”. „Nu știu de ce trebuie să facă grupul liberal o grevă pentru votul prin corespondență pentru că au deținut președinția comisiei care trebuia să vină cu o propunere în acest sens și, subit, această președinție nu mai este dorită de colegii liberali. Mi se pare un joc politic ieftin, din care nu câștigă nimeni, ba, dimpotrivă, pierd cei care așteaptă votul prin corespondență, pe care noi îl susținem și ni l-am asumat ca propunere și cred că o să reușim să-l ducem la capăt”, a declarat duminică Mihai Fifor. El a acuzat faptul că la Senat cvorumul de ședință nu a fost asigurat din cauza liberalilor. „Săptămâna trecută, la Senat, nu am reușit să avem cvorumul de ședință ca să putem desfășura lucrările plenului, pentru că grupul liberal a considerat că nu este important să vină la serviciu”, a mai spus senatorul PSD. Mihai Fifor a participat duminică la conferința de alegeri a organizației PSD Diaspora. Parlamentarii liberali vor intra de luni în grevă japoneză, în semn de protest față de situația privind adoptarea legii votului prin corespondență.