Donald Trump, favorit în sondaje la alegerile primare republicane în vederea desemnării candidatului pentru Casa Albă, consideră că atacurile armate soldate cu victime care au loc cu regularitate în SUA sunt mai mult o problemă de sănătate mintală, și nu una legată de faptul că armele sunt ușor de procurat, relatează AFP. „Indiferent ce ai face, vei avea probleme, vor exista oameni care vor trece prin găurile de la plasă”, a comentat miliardarul, la postul de televiziune ABC. El a fost întrebat despre cel mai recent atac, care a avut loc în Oregon, unde un bărbat de 26 de ani a ucis nouă studenți, după care s-a sinucis. „Chiar dacă există o conștientizare în ceea ce privește bolile mintale, chiar dacă educi comunitatea, vei avea totuși oameni care vor trece prin găurile de la plasă. Vor exista probleme, din păcate”, a spus miliardarul. „Astfel de lucruri — indiferent că vorbim despre acest tip de crimă sau despre alte crime — au avut loc dintotdeauna și vor exista probleme și într-un milion de ani. Și chiar dacă vei introduce un sistem foarte dur (de control asupra vânzărilor de arme — n.r.), vei avea întotdeauna oameni care vor trece prin găurile de la plasă”, a adăugat Trump. „Oamenii spun: vom opri asta. Dar nu merge așa”, a mai declarat el. Comentariile lui Trump sunt asemănătoare cu cele ale lui Jeb Bush, alt candidat republican la alegerile prezidențiale, care a fost criticat pentru că a spus că „astfel de lucruri se întâmplă”. „Există întotdeauna o criză, iar impulsul este mereu de a face ceva, dar nu este neapărat ceea ce trebuie făcut”, a explicat fostul guvernator de Florida. În schimb, președintele Barack Obama, care în cei peste șase ani de când se află la Casa Albă nu a reușit să obțină adoptarea unor legi mai dure în materie de deținere de arme, a promis să politizeze dezbaterea pentru a se obține progrese. „Dacă credem că acest lucru este normal, atunci trebuie să ni-l asumăm. Eu nu cred că este normal. Eu cred că este anormal. Eu cred că trebuie să schimbă acest lucru. Însă nu o pot face de unul singur”, a spus el.