România participă la ediția 2015 a Târgului Internațional de Carte LIBER de la Madrid

România participă la cea de a 33-a ediție a Târgului Internațional de Carte LIBER, desfășurat în perioada 7 – 9 octombrie la Feria de Madrid, cu un stand organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și ICR Madrid. Potrivit unui comunicat al Direcției Comunicare a ICR, transmis marți AGERPRES, la standul Romaniei vor avea loc întâlniri cu editori și traducători și vor fi promovate programele de traduceri derulate de Centrul Național al Cărții. De asemenea, vor fi expuse cărți ale autorilor români apărute în limba spaniolă în ultimii ani, precum și albume de artă sau numere tematice dedicate culturii române. Până în prezent, cu sprijinul ICR au fost publicate în limba spaniolă 62 de titluri. Târgul de carte LIBER este dedicat profesioniștilor din domeniul editorial și are loc alternativ la Madrid și la Barcelona. România a fost țară invitată de onoare în 2011, statut deținut anul acesta de Arabia Saudită, mai informează ICR.