Iașul va cheltui 35 de milioane de euro pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în anul 2021

sedinta clm 31 augustCandidatura Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 îi va ”arde” la buzunare pe locuitorii orașului, bugetul prevăzut pentru organizarea acțiunilor de promovare a acestui proiect, derulate în perioada 2017-2022, ridicându-se la suma de 35,5 de milioane de euro. Întruniți în ședință extraordinară, aleșii locali au aprobat joi, 8 octombrie, cu 16 voturi pentru și patru abțineri (cele ale consilierilor liberali plus votul consilierului independent Anca Preda) proiectul de hotărâre privind participarea municipiului Iași la acțiunea Uniunii Europene, intitulată ”Capitale europene ale culturii” pentru anul 2021 în România, urmată de susținerea financiară în perioada 2017-2022. Potrivit proiectului, defalcarea pe ani a celor 35,5 milioane de euro destinați organizării evenimentelor incluse în dosarul de candidatură al Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană este următoarea: 2,1 milioane de euro (2017), 2,7 milioane de euro (2018), 3,3 milioane de euro (2019), 4,1 milioane de euro (2020), 17,0 milioane de euro (2021) și 5,0 milioane de euro (2022). Marius Dangă, liderul consilierilor locali liberali din Consiliul Local Municipal (CLM), a criticat modul în care s-a făcut repartizarea acestor sume, afirmând că ”sunt cifre puse pentru a ieși o sumă rotundă”. De asemenea, consilierul liberal a mai declarat că suma destinată promovării candidaturii Iașului până în anul 2020 este una foarte mică în raport cu importanța evenimentelor care ar trebui să aibă loc în această perioadă. Marius Dangă s-a arătat, de asemenea, deranjat de faptul că Guvernul nu contribuie cu o sumă consistentă pentru finanțarea unor obiecte de investiții absolut necesare pentru o eventuală desemnare a Iașului drept Capitală Culturală Europeană în anul 2021. ”În concluzie, bugetul prezentat de Executivul Primăriei este unul total nerealist”, a concluzionat liderul consilierilor locali liberali din CLM, care a propus amânarea acestui punct de pe ordinea de zi a ședinței. În replică la acuzațiile aduse de Marius Dangă, primarul interimar Mihai Chirica i-a reamintit acestuia faptul că PNL a fost singura formațiune politică care nu a semnat protocolul de susținere a candidaturii Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană, motiv pentru care orice dizertație pe această temă a liberalilor este lipsită de valoare.