Filmul „Spartacus & Cassandra”, de Ioanis Nuguet, a câştigat marele premiu la cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Sibiu – Astra Film Festival (AFF), care se desfăşoară în perioada 5 – 11 octombrie.Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, sâmbătă au fost anunţate filmele câştigătoare ale celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Sibiu – Astra Film Festival.Juriul Astra Film Festival 2015, format din 12 experţi internaţionali din domeniul cinematografiei – John Appel, Manuela Cernat, Geza Csakvari, Roberto Cueto, Christine Dollhofer, Thierry Garrel, Cintia Gil, Virgiliu Mărgineanu, Vintilă Mihăilescu, Cristi Puiu, Tania Rakhmanova şi Rene Wolf -, a evaluat 48 de filme selecţionate pentru cele patru secţiuni competiţionale ale festivalului: Internaţional, Europa Centrală şi de Est, România şi Student.În 2015, marele premiu al Festivalului a fost obţinut de filmul „Spartacus & Cassandra”. Cultura şi modul de viaţă al romilor sunt în continuare subiecte fierbinţi în Europa, transpuse de-a lungul timpului în foarte multe documentare. Regizorul Ioanis Nuguet se apropie de acest univers dintr-o perspectivă nouă, aruncând o privire pătrunzătoare, prin ochii copiilor, asupra relaţiei lor cu familia şi cu grupul de romi, pe de-o parte, şi cu instituţiile franceze şi familia adoptivă, pe de alta. Filmul reuşeşte să traverseze dincolo de stereotipurile clasice şi ilustrează comprehensiv şi emoţionant complexitatea vieţii romilor pe fundalul schimbărilor din societate, informează sursa citată.Premiul pentru cel mai bun documentar, din competiţia Internaţional, a revenit filmului „Eu sunt poporul/ I Am The People”, un lungmetraj de debut remarcabil în regia Annei Roussillon. Filmul este o descriere cinematografică plină de umanitate a cotidianului rural egiptean care introduce spectatorii în evenimentele Primăverii Arabe privite din perspectiva oamenilor obişnuiţi, ale căror voci rămân de obicei neauzite. Filmul transgresează spaţiul geografic şi provoacă spectatorii să regândească propria lor concepţie despre democraţie şi locul pe care îl ocupă ca fiinţe politice.Din aceeaşi secţiune competiţională, juriul a oferit o menţiune specială documentarului „Cu sau fără tine/ With Or Without You”, în regia lui Hyuckjee Park. Filmul a fost premiat pentru abordarea discretă şi delicată, în stil observaţional, cu care suprinde epifaniile mărunte ale vieţii de zi cu zi în apropierea morţii a două femei vârstnice care locuiesc împreună într-un sat coreean.De asemenea, premiul pentru cel mai bun documentar, în competiţia Europa Centrală şi de Est, a fost acordat filmului „Casa mea/ My Home”, regia Jiri Stejskal, pentru pledoaria întru respect pentru individualitate şi tot ceea ce este altfel într-o societate globalizată, pledoarie construită prin profunzimea personajelor, un umor subtil şi o imagine impresionantă.Premiul pentru cel mai bun documentar, în competiţia România, a fost câştigat de filmul „Afară/ Outside” (regia Andrei Schwartz), o poveste universală despre vină şi pedeapsă, transpusă în contextul României comuniste şi post-comuniste.John Albert Jansen, regizorul documentarului „Alfabetul fricii/ The Alphabet of Fear”, prezentat în premieră mondială la AFF 2015, a fost distins cu premiul pentru regie. Jansen recrează universul literar al Hertei Müller, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009, într-un limbaj cinematografic original, construind o imagine complexă, nu doar a unei personalităţi publice extraordinare, ci şi a unui parcurs moral şi politic de excepţie.Juriul AFF 2015 a premiat două filme din secţiunea competiţională Student. Pelicula „Dialoguri de baltă/ Swamp Dialogues” (regia Ildiko Zonga Plajas) a obţinut premiul pentru cel mai bun documentar, pentru că este o poveste convingătoare care răzbate din dialoguri între oameni obişnuiţi, iar filmul „Uzina de locuit/ Super Unit” (regia Teresa Czepiec) a primit premiul pentru cea mai bună imagine, pentru modul în care transformă un bloc mamut de locuinţe în personaj principal şi metaforă a societăţii.Duminică, în ultima zi de Astra Film Festival, cinefilii pot reviziona filmele câştigătoare începând cu ora 18.00, la Sala Thalia, Aula Magna ULB şi Astra Film Cinema. În încheierea AFF 2015, Taraful din Clejani va susţine un concert exploziv la scena amplasată în Piaţa Mică, după ora 19.00.
Astra Film Festival 2015 – Festivalul Internaţional de Cinema de la Sibiu este organizat de Astra Film – CNM Astra şi Fundaţia Astra Film, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, Ministerului Culturii, Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Europene – prin programul Creative Europe – Media, fiind cofinanţat de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu.