Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a dat asigurări, sâmbătă, la Suceava, că pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare” se vor opera curse regulate cu compania TAROM începând din 12 noiembrie, fără a preciza frecvența acestora. El a vizitat aeroportul de la Salcea și s-a declarat mulțumit de stadiul lucrărilor și modul în care s-a derulat investiția. Matache a apreciat, totodată, arhitectura aeroportului sucevean care îmbină fericit lemnul, sticla și betonul, reușind să păstreze astfel specificul local al zonei cu cea mai mare suprafață împădurită din țară. Ministrul a subliniat potențialul de atragere a pasagerilor din alte câteva județe vecine, dar și din Ucraina, fapt ce poate facilita negocierile cu operatorii de transport aerian care sunt interesați de un trafic cât mai mare de călători. Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a declarat că deschiderea oficială a aeroportului se va face pe 25 octombrie, urmând ca din 12 noiembrie să se reia zborurile Suceava-București și retur cu TAROM. El a subliniat că Aeroportul Suceava este ”cel mai bine dotat” aeroport din România, după Otopeni, și că va fi ”motorul de dezvoltare” pentru regiunea Suceava-Botoșani. Totodată, directorul general al Aeroportului ”Ștefan cel Mare”, Ioan Măriuța, a anunțat că prima cursă privată, după modernizarea aeroportului, va sosi la Suceava pe 27 octombrie, de la Viena. În ceea ce privește sistemul de navigație ILS, ministrul Matache a spus, după discuțiile purtate cu conducerea ROMATSA, că ar putea fi montat în două luni. Valoarea investiției de la Aeroportul Suceava se ridică la 105 milioane lei. Lucrările de modernizare la aeroport s-au realizat prin trei proiecte, unul finanțat de ROMATSA, care instalează aparatura de control și trafic aerian, unul de modernizare a pistei și a sistemului de balizaj, finanțat de Uniunea Europeană, și un altul de modernizare a aerogării, cu fonduri de la CJ Suceava. Prin proiectul cu finanțare europeană, asigurată prin POS-Transporturi, s-a modernizat pista de rulare, balizajul, s-a construit un nou turn de control și s-a pregătit terenul în vederea amplasării sistemului de navigație.