Scriitorul Lucian Dan Teodorovici a obținut pentru romanul „Matei Brunul” Premiul special al cititorilor „Natalia Gorbaniewska”, în cadrul prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, ediția 2015.
Potrivit unui comunicat al Editurii Polirom, transmis miercuri AGERRPES, Gala de decernare a Premiului Literar ANGELUS — cea mai importanta distincție în domeniul creației de proză pentru un volum tradus în limba polonă — va avea loc sâmbătă, la Wroclaw.
Ediția polonă a romanului a apărut la Editurile Amaltea/ATUT, în traducerea Radoslawei Janowska-Lascar, prilej cu care, în luna februarie a acestui an, autorul și-a întâlnit cititorii din Varșovia, Cracovia, Wroclaw, Poznan și Gdansk.
Ceilalți șase scriitori selectați în etapa finală au fost: Jacek Dehnel (Polonia), Andrzej Stasiuk (Polonia), Drago Jancar (Slovenia), Olga Tokarczuk (Polonia), Ziemowit Szczerek (Polonia) și Serhij Zadan (Ucraina).
În competiție au fost înscrise 66 de romane, dintre care 14 au fost selectate, la începutul lunii august, în etapa semifinală.
Premiul „Natalia Gorbaniewska” a fost creat în 2013, anul morții poetei și disidentei ruse și președintă a juriului Premiului ANGELUS. Premiul se acorda în urma voturilor online.
De la prima ediție a Premiului ANGELUS, în 2006, România a mai obținut o singură nominalizare pe lista scurtă, în 2010: Norman Manea pentru romanul „Întoarcerea huliganului” (Polirom, 2003, 2006, 2008, 2011).
Una dintre cele mai apreciate și mai elogiate apariții ale anului editorial 2011, „Matei Brunul” a fost distins cu Premiul literar „Augustin Frățilă”, Premiul revistei Observator cultural, Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din România și a fost desemnat „Cartea anului” de către revista Contrafort.
„Matei Brunul” a mai apărut în Franța (Gaia Editions/Actes Sud), Bulgaria (Paradox) și Ungaria (Libri Kiado) și va mai fi tradus și publicat în Turcia (Dedalus), Macedonia (Bata Press) și SUA (Dalkey Archive Press).
Lucian Dan Teodorovici (n. 17 iunie 1975, Rădăuți) este scriitor, regizor de teatru și scenarist de film și televiziune și coordonator al colecției „Ego. Proză” a Editurii Polirom și senior editor al săptămânalului Suplimentul de cultură.
Între 2002 și 2006, a fost redactor-șef al Editurii Polirom.
A debutat ca regizor de teatru în 2013, cu spectacolul „Prăpădul” (după un text de Attila Bartis), la Teatrul Național din Iași. Tot în 2013, a pus în scenă la Ateneul Tătărași din Iași spectacolul „Sunt o babă comunistă”, o dramatizare după cartea semnată de Dan Lungu.
Ca dramaturg, a fost selectat în volumul Antologia DramatIS (Editura Cartea Românească, 2008).