Propunerea de restructurare a datoriilor Ucrainei, vitală pentru planul de asistență, a fost acceptată de majoritatea creditorilor, cu excepția Rusiei, a anunțat joi premierul ucrainean Arseni Iațeniuk, transmit AFP și Reuters. În aceste condiții, Arseni Iațeniuk a insistat ca Rusia să accepte la rândul său, până la data de 29 octombrie, o restructurare a sumei de trei miliarde de dolari datorată de Ucraina, în caz contrar urmând ca disputa să fie decisă la tribunal. ‘Suntem gata pentru proceduri juridice’, a spus Arseni Iațeniuk.În luna august a acestui an, Ucraina și un grup al principalilor săi creditori au ajuns la un acord de principiu pentru restructurarea unor obligațiuni în valoare de 15 miliarde de dolari. Acordul prevede ștergerea cu 20% a valorii obligațiunilor ucrainene precum și extinderea maturității obligațiunilor guvernamentale cu patru ani, până în 2027.’Peste 75% din creditori au votat în favoarea restructurării. Așa cum era de așteptat, singura țară care nu a luat parte la vot a fost Federația Rusă.Sugerăm ca Rusia să accepte condițiile de restructurare până la data de 29 octombrie’ a spus Iațeniuk, adăugând că Rusia nu va beneficia de alte condiții decât cele oferite comitetului creditorilor.În schimb, Moscova insistă că vrea rambursarea completă a creditului de trei miliarde de dolari acordat Ucrainei, împrumut care ajunge la maturitate la finele acestui an.Ucraina a obținut un plan de ajutor de 40 de miliarde de dolari pe patru ani din partea aliaților săi occidentali, în frunte cu Fondul Monetar Internațional, însă acest sprijin include un efort de 15 miliarde de dolari care trebuie acceptat de creditorii privați ai Kievului.