Guvernul cubanez a negat sâmbătă ceea ce a numit informații „iresponsabile și neîntemeiate” că a trimis trupe în Siria în sprijinul președintelui sirian Bashar al-Assad, notează agenția Reuters. Oficialul din Ministerul de Externe Gerardo Penalver „a negat categoric și a respins informațiile iresponsabile și neîntemeiate asupra unei presupuse prezențe a trupelor cubaneze în Republica Arabă Siriană”, se afirmă într-un comunicat al guvernului. Universitatea Institutului din Miami pentru Studii Cubaneze și Cubanezo-Americane a difuzat marți ceea ce a numit drept informații neconfirmate de la o sursă neprecizată că trupe cubaneze au fost reperate în Siria „în sprijinul dictatorului Siriei Assad și implicării Rusiei în această țară”. Fox News a reluat informațiile institutului miercuri, citând un oficial anonim american care le-a „confirmat”. Informațiile au circulat apoi în social media, amintește Reuters. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe Josh Earnest a declarat joi că guvernul Statelor Unite nu a văzut nicio dovadă care să indice că informațiile sunt adevărate. Cuba a trimis trupe în Africa în sprijinul guvernelor de stânga din Angola și Etiopia în anii 1970 și 1980, dar s-a retras de mult din campaniile militare peste hotare. În schimb, anul trecut a ajuns la o detensionare cu Statele Unite, restabilind legăturile diplomatice cu inamicul ei din perioada Războiului Rece după o pauză de 54 de ani.