Aurescu: Nu abandonăm obiectivul aderării la Schengen, dar va trebui să găsim momentul potrivit

 

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, afirmă că România nu abandonează obiectivul de a adera la spațiul Schengen, dar va trebui să găsească momentul potrivit pentru a merge mai departe cu acest proiect.

„Intrarea în spațiul Schengen pentru România și pentru Bulgaria reprezintă o obligație prevăzută de tratatele de aderare a acestor state la Uniunea Europeană, prin urmare nu putem să abandonăm un astfel de proiect. În egală măsură trebuie să fim, însă, conștienți de faptul că în acest moment prioritatea pentru Uniunea Europeană este gestionarea acestei probleme a migrației. Statele europene au fost extrem de concentrate, dacă nu aproape în totalitate în ultimul timp, pe gestionarea acestei probleme”, susține șeful diplomației române într-un interviu acordat AGERPRES.

Pe de altă parte, Aurescu a arătat că regulile spațiului Schengen nu au fost făcute pentru a fi aplicate unui număr atât de mare de solicitanți de azil, așa cum se întâmplă în cazul crizei refugiaților.

„Din acest punct de vedere urmează cu siguranță o discuție în interiorul Uniunii Europene cu privire la modul în care putem ajusta eficiența anumitor instrumente care fac parte inclusiv din acquisul Schengen, pentru ca problema aceasta a migrației să fie gestionată corespunzător”, spune ministrul Afacerilor Externe.