Ban, care s-a adresat Consiliului de Securitate prin videoconferință de la Amman în Iordania, a estimat că divergențele sunt din ce în ce mai mari între cele două tabere și că nu este timp de pierdut pentru a evita o escaladare.
În timpul acestor consultări cu ușile închise cu cei 15 ambasadori ai țărilor Consiliului, Ban s-a declarat deosebit de îngrijorat de incitarea la violență a celor două părți și de „disperarea” tineretului palestinian.
El și-a reiterat criticile față de utilizarea disproporționată a forței de către autoritățile israeliene.
Pentru Ban, citat de diplomații prezenți, esențial în această criză este de a aborda problema locurilor sfinte, dintre care Esplanada Moscheilor la Ierusalim.
Ban s-a întâlnit succesiv marți cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și miercuri cu președintele palestinian Mahmoud Abbas, înainte de a se duce la Amman unde urmează să fie primit joi de regele Abdullah al II-lea.
El a cerut insistent liderilor palestinieni și israelieni să acționeze urgent împotriva „escaladării periculoase” a violențelor ce ridică temeri legate de o nouă intifada.