Festivalul „George Enescu” contribuie la îmbunătăţirea imaginii României în lume, după cum afirmă 98% dintre participanţii la primul studiu de marketing cultural iniţiat de acest prestigios eveniment în parteneriat cu Reveal Marketing Research.Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, 98% dintre participanţii la Festivalul Enescu 2015 afirmă că evenimentul contribuie la îmbunătăţirea imaginii României în lume şi că este important pentru întreaga comunitate culturală din ţară. Rezultatele corespund primului studiu de marketing cultural iniţiat de Festivalul Enescu şi realizat în parteneriat cu Reveal Marketing Research, care s-a desfăşurat în perioada 30 august – 20 septembrie, pe durata ediţiei din 2015 a prestigiosului eveniment, pe un eşantion de 903 oameni, metoda de intervievare fiind cea a sondajului faţă în faţă, în punctele-cheie ale manifestării: Sala Palatului (281 intervievaţi), Ateneul Român (273 intervievaţi) şi în Piaţa Festivalului (349 intervievaţi).Rezultatele studiului mai relevă că pentru respondenţi primează calitatea artiştilor şi a orchestrelor invitate în cadrul programului festivalului: 60% dintre aceştia declară că participă la Festivalul Enescu în primul rând datorită programului care cuprinde orchestre şi solişti de top la nivel internaţional. Mai mult, gradul de mulţumire al respondenţilor faţă de concertele care au loc la festival este maxim, procentul evidenţiat de studiul Marketing Research fiind de 100%, în timp ce 97% dintre participanţii la studiu sunt încântaţi de atmosfera transmisă în spiritul Festivalului. Dorinţa de a fi parte din atmosfera Festivalului Enescu este ridicată, 4% dintre respodenţi afirmând că au cumpărat bilete oriunde au mai găsit locuri disponibile, doar pentru a nu rata participarea la eveniment. În acelaşi timp, 82% dintre respondenţi afirmă că sunt mulţumiţi de organizarea Festivalului Enescu.Publicul Festivalului Enescu 2015 a fost format în proporţie covârşitoare din oameni cu educaţie superioară – 80% dintre respondenţi. În plus, Festivalul Enescu reuşeşte să atragă un public nou, tânăr, format în principal din studenţi, prin intermediul evenimentelor desfăşurate în cadrul Pieţei Festivalului, mai relevă studiul Marketing Research.”Rezultatele studiului arată forţa Festivalului Internaţional «George Enescu»: este o forţă care vine din susţinerea pe care o primeşte de la publicul său, care îl apreciază, îi este fidel şi îi recunoaşte valoarea. Pentru publicul lui Enescu, valoarea festivalului provine din calitatea actului artistic, a recunoaşterii publice, inclusiv internaţionale, şi a organizării. Festivalul Enescu restructurează în mod pozitiv viaţa socială şi culturală a românilor şi modul în care aceştia se raportează la ei înşişi şi la lume. Este evident aşadar din cercetarea realizată de ce este important ca toate măsurile de organizare a Festivalului să-i asigure acestuia autonomia culturală, valoarea artistică şi potenţialul de dezvoltare la nivel internaţional”, a declarat Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului Enescu.La rândul său, Marius Luican, General Manager Reveal Marketing Research, a spus: „Festivalul «George Enescu» este apreciat pentru expertiza muzicală, renumele internaţional şi poziţia sa ca parte din identitatea ţării noastre, poziţionându-se ca un reper al Bucureştiului cultural. Dacă ne gândim la motivaţiile publicului de a participa la un astfel de eveniment, identificăm beneficii emoţionale ca relaxarea, starea de pace interioară şi poziţionarea în social. Descoperim, astfel, că rolul Festivalului Enescu este şi de a închega grupurile de cunoscători şi de susţinători ai acestui gen, grup de persoane educate şi pasionate de cultură, care «îşi asumă» rolul de a contribui la îmbunăţirea imaginii României prin reprezentarea de calitate a întregului public românesc”.
De asemenea, rezultatele studiului realizat de Reveal Marketing Research pentru Festivalului Enescu relevă o constanţă a publicului participant la festival, 70% dintre respondenţi declarând că au mai participat la manifestare şi la ediţiile precedente. 38,2% dintre participanţii la ediţiile anterioare ale evenimentului sunt persoane care au călătorit în străinătate pentru a participa şi la alte festivaluri internaţionale. Direcţia de deschidere a Festivalului Enescu către tehnologiile moderne şi către mediul online este confirmată de studiul Marketing Research, respondenţii declarând că internetul este cea mai frecventă sursă de unde îşi iau informaţiile despre eveniment.