Agenția suedeză pentru migrație (SMA) a anunțat miercuri că nu va mai face publice adresele noilor centre de primire a refugiaților, după ce în ultima perioadă a crescut numărul cazurilor de incendiere a acestor centre în Suedia, transmite DPA. ‘Situația securității s-a deteriorat și numeroasele incendii reprezintă un motiv de îngrijorare. Încercăm să fim o agenție deschisă, dar în prezent credem că este mai bine să ținem secrete detaliile pentru a reduce amenințările’, a declarat Willis Aberg, reprezentant al SMA, pentru postul de radio public suedez.
Începând din luna martie, în țara scandinavă cel puțin 20 de incendii au fost raportate la centre de primire a refugiaților, deja existente sau în curs de amenajare.
Nicio persoană nu a fost rănită în incidentele respective, iar poliția nu a operat arestări. Cele mai multe astfel de incidente au fost anchetate sub suspiciunea de incendiu intenționat.
Cele mai recente incidente au avut loc marți. Unul s-a produs la o fostă grădiniță din suburbia Danderyd a capitalei suedeze, dar un paznic a reușit să stingă focul rapid. Municipalitatea din Stockholm anunțase că fosta grădiniță va găzdui temporar în luna noiembrie 70 de solicitanți de azil.
Marți seară, o piatră și o sticlă incendiară au fost aruncate într-un viitor centru de primire a refugiaților la Faringtofta, în sudul Suediei. Serviciile de pompieri au stins focul la scurt timp.
Autoritățile suedeze estimează să până la 190.000 de persoane ar putea solicita azil în acest an în Suedia, situație care va provoca o penurie de locuri de cazare.